Antena Meniu Search
x

Foto "Bună treabă, sunt mândru de voi!" Cu arma în mână, ultimul militar al SUA a părăsit Afganistanul la ora 23.59 - un final lipsit de glorie, după 20 de ani de ocupație

După un discurs scurt și lipsit de patos în care le-a mulțumit soldaților americani, general-maior Chris Donahue a devenit ultimul militar al Statelor Unite ce părăsește Afganistanul. Operațiunea dramatică de evacuare de pe Aeroportul din Kabul nu a avut nimic din grandoarea unei victorii - un final lipsit de ceremonie după 20 de ani de ocupație militară, 2.461 de militari americani şi civili morți și peste 20.000 de răniţi.

Daniel Murărescu
de Daniel Murărescu

la 31.08.2021, 10:26

ultimul militar al SUA care a părăsit Afganistanul
Cu arma în mână, ultimul militar al SUA a părăsit Afganistanul la ora 23.59 - un final lipsit de glorie, după 20 de ani de ocupație militară - US Army via Facebook

Înarmat până în dinți și cu casca pe cap, comandantul Diviziei 82 Aeropurtată s-a urcat ultimul la bordul avionului cargo Boeing C-17, în ceea ce a reprezentat finalul operațiuni de evacuare din Afganistan. Potrivit generalului McKenzie, pe lângă militarii SUA, 80.000 de civili au fost evacuaţi în ultimele săptămâni. În total, au părăsit Afganistanul 123.000 de civili, fiind zile în care s-au evacuat şi 19.000 de persoane. Însă nu este clar dacă toți americanii au reușit să iasă din țară, sau dacă colaboratorii NATO sau ai fostului regim susținut de Statele Unite au reușit să scape. Potrivit The Guardian, fotografia cu ofițerul Chris Donahue ar putea deveni emblematică pentru modul în care s-a sfârșit ocupația militară - cu un regim prăbușit în câteva zile, scene de haos pe aeroportul din Kabul, atentate sinucigașe și afgani disperați ce se agață de aeronavele militare și cad de la sute de metri altitudine, chiar de sub motoarele cu reacție.

O retragere dorită de americani, însă făcută în grabă

Însă președintele american Joe Biden a insistat că retragerea Americii din SUA nu este nici pe departe comparabilă cu retragerea din Saigon din 1975, după Războiul din Vientnam. Senator la acea vreme, actualul lider de la Casa Albă încă își aduce aminte de fotografiile umilitoare ce au imortalizat ultimii americani evacuați de pe acoperișul ambasadei vietnameze. În Afganistan, Statele Unite au cheltuit nu mai puțin de 2 trilioane de dolari, mai mult decât a necesitat Planul Marshall de reconstrucție a Europei după cel de-Al Doilea Război Mondial. Schimbarea adusă de ocupația militară a fost una întotdeauna fragilă, dar puțini și-au imaginat că regimul de la Kabul, al fostului președinte Ashraf Ghani, se va dezintegra într-un interval de câteva săptămâni. Cu peste 47.000 de afgani morți în conflict și milioane de refugiați, Afganistanul este departe de a deveni un loc al păcii. Talibanii, cunoscători ai terenului și obișnuiți cu condițiile aprige de viață din Orientul Mijlociu, s-au dovedit a fi un adversar prea puternic pentru cea mai dotată armată a lumii. "Voi aveți ceasurile, noi avem timpul", s-au obișnuit aceștia să spună.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri externe » "Bună treabă, sunt mândru de voi!" Cu arma în mână, ultimul militar al SUA a părăsit Afganistanul la ora 23.59 - un final lipsit de glorie, după 20 de ani de ocupație