"Cadou special" pentru Donald Trump. 22 de ani de închisoare pentru o femeie care i-a trimis otravă prin poştă şi l-a numit "clovn tiranic oribil"
O canadiancă a fost condamnată la 22 de ani în închisoare în SUA după ce în timpul fostelor alegeri prezidenţiale i-a trimis lui Doland Trump la Casa Albă prin poştă ameninţări şi otravă pentru a-l convinge să nu participe la următoarele alegeri. Femeia a fost găsită la graniţa cu SUA de către poliţie, cu o armă încărcată şi muniţie
Femeia, în vârstă de 56 de ani, a pledat vinovată în ianuarie la tribunalul federal din Washington pentru "încălcări ale regulilor armelor biologice". Sentinţa corespunde celor 262 de luni de închisoare prevăzute în acordul său cu procuratura. Instanţa va dispune, de asemenea, deportarea sa la încheierea executării pedepsei, a spus Ministerul Justiţiei într-un comunicat de presă.
Pascale Ferrier a recunoscut că a fabricat ricină, o otravă potenţial mortală, în locuinţa sa din Quebec în septembrie 2020, pe care a plasat-o în scrisori de ameninţare către preşedintele de atunci al Statelor Unite şi către opt oficiali din Texas.
Ce i-a transmis femeia în scrisoarea mortală
Potrivit dosarului instanţei, în scrisoarea interceptată la centrul de sortare a corespondenţei de la Casa Albă, autoarea îl numea pe Donald Trump un "clovn tiranic oribil"."Renunţaţi, nu vă prezentaţi la aceste alegeri" pentru un al doilea mandat, a adăugat ea, înainte de a sublinia că a strecurat "un cadou special" în scrisoare pentru a-l "ajuta" să se decidă.
Pascale Ferrier a ameninţat, de asemenea, poliţişti şi angajaţi ai închisorii din Texas, pe care îi considera responsabili de încarcerarea sa timp de aproximativ două luni în 2019 pentru deţinere ilegală de arme de foc. După ce a pus la poştă scrisorile de ameninţare în Canada, Pascale Ferrier s-a deplasat cu maşina în Statele Unite, unde a fost arestată de poliţiştii de frontieră, care au găsit asupra ei o armă încărcată şi numeroase muniţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰