Cântăreața Aryana Sayeed, una dintre vedetele Afganistanului, a anunțat că a reușit să fugă din țara ocupată de talibani
Aryana Sayeed, una dintre cele mai cunoscute artiste din Afganistan, a publicat fotografii şi mesaje prin care anunţă că a reuşit să plece din ţară și că este în siguranţă, ea exprimându-și speranţa că violenţele vor înceta odată cu venirea la putere a talibanilor.
Sayeed are 1,3 milioane de urmăritori pe Instagram şi, mulţi ani, a primit ameninţări din partea oamenilor care consideră că muzica, apariţia şi reprezentaţiile ei sunt un afront la adresa culturii afgane.
Cântăreața Aryana Sayeed a fugit din Afganistan cu un avion militar
Cântăreaţa a publicat pe Instagram, săptămâna aceasta, o imagine în care a confirmat că este în siguranţă: Ea apare stând pe podeaua unui avion militar american împreună cu alte persoane evacuate.
În explicaţia foto, a mulţumit celor care i-au transmis urări de bine şi şi-a exprimat speranţa că ţara nu va mai suferi din cauza violenţelor, precum atacurile sinucigaşe, după preluarea conducerii de către talibani.
„Sunt foarte bine şi în viaţă şi, după câteva nopţi de neuitat, am ajuns la Doha, Qatar, şi îmi aştept zborul spre casa din Istanbul”, a scris ea.
Aryana Sayeed a primit numeroase amenințări cu moartea în Afganistan
Femeia le-a mulţumit fanilor pentru grija pe care i-au purtat-o şi le-a spus să aibă grijă de ei şi să rămână uniţi.
În 2020, Sayeed a mărturisit într-un interviu BBC că a primit mai multe ameninţări, inclusiv din partea talibanilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰