Un reputat medic român, fratele unei legende a tenisului mondial, a încercat să-și omoare fosta iubită
Un reputat medic român, care locuieşte în Florida, este acuzat că a încercat să-şi ucidă fosta iubită! I-ar fi întins o capcană mortală când a invitat-o la restaurant. Doctorul ar fi pus un amestec de medicamente cu potenţial letal în băutura femeii, apoi ar fi vrut să se sinucidă.
Un reputat medic român, care locuieşte în Florida, este acuzat că a încercat să-şi ucidă fosta iubită! I-ar fi întins o capcană mortală când a invitat-o la restaurant. Doctorul ar fi pus un amestec de medicamente cu potenţial letal în băutura femeii, susţin poliţiştii americani. Apoi ar fi vrut să se sinucidă. Medicul Mircea Morariu este acum arestat.
Unul dintre cei mai cunoscuţi neurologi din Florida, Mircea Morariu a avut o relaţie tumultoasă de două decenii cu Jenny Schroeder. După despărţire, el s-a logodit cu altă femeie. Când ar fi aflat de noua relaţie a medicului, fosta lui parteneră s-ar fi înfuriat. Hotărât să o liniştească, Mircea Morariu i-a dat întâlnire într-un restaurant grecesc. A profitat că femeia s-a dus la toaletă şi i-ar fi turnat în băutură un cocktail de medicamente.
Testele au demonstrat că amestecul de substanţe îi putea fi fatal femeii. Din fericire, a fost salvată la timp. După ce au strâns suficiente probe, anchetatorii l-au arestat pe Mircea Morariu. L-au ridicat chiar din restaurantul jucătorului de golf Tiger Woods. Atacul i-a determinat pe poliţiştii din SUA să tragă un semnal de alarmă. Le recomandă oamenilor să aibă grijă atunci când sunt în locuri publice.
După ce a fost pus sub acuzare, medicul de 50 de ani ar fi încercat să-şi ia viaţa. Presa de peste Ocean mai scrie că Mircea Morariu este fratele Corinei Morariu, campioană la dublu la turneul de tenis de la Wimbledon, din 1999.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰