Carnavaluri spectaculoase în Europa. Marea bătălie a portocalelor s-a dat lângă Milano!
Carnavalul pare să fie cuvântul de ordine în Europa. Străzile şi pieţele sunt pline de mulţimi vesele, dornice să petreacă.
Carnavalul pare să fie cuvântul de ordine în Europa. Străzile şi pieţele sunt pline de mulţimi vesele, dornice să petreacă. Numeroase oraşe din diferite ţări au propriile lor tradiţii pentru această perioadă în care sunt permise toate nebuniile.
În oraşul italian Ivrea, nu departe de Milano, carnavalul înseamnă, în primul rând, marea bătălie cu... portocale. În fiecare an, din Sicilia, aici sunt aduse 500 de tone de portocale prea moi pentru consum, dar perfecte pentru a se transforma în... proiectile. Iar localnicii îşi pun costume de epocă şi se bombardează reciproc cu fructe şi... entuziasm.
Potrivit legendei, portocalele simbolizează capul unui tiran din Evul Mediu, ucis de o fecioară din oraş. Dar o poveste mai credibilă spune că obiceiul bătăliei datează din anii 30, când fetele au început să arunce portocale de la balcoane, pentru a atrage atenţia băieţilor aflaţi în alaiul de carnaval.
Tot aruncările se află în centrul tradiţiei de carnaval din portul francez Dunkerque. Aici, în piaţa primăriei, o mulţime uriaşă se agită pentru a prinde... heringii aruncaţi din balcon de primar şi invitaţii săi. Obiceiul este legat de pescuit, o tradiţie în oraş.
Dar pe lângă peşti, din balcon mai sunt lansate şi câteva uriaşe imitaţii ale unor... cartofi pai, reprezentativi în regiune.
Un alt oraş de pe malul mării, situat în Portugalia, este renumit pentru carele alegorice şi decorurile de carnaval, în care cele mai vestite personaje politice ale zilei sunt tratate cu o ironie... necruţătoare. Tematica este şi aici una maritimă. Anul acesta, în centrul oraşului, Kim Jong Un, Vladimir Putin şi Donald Trump sunt reprezentaţi cu trupuri de rechini, iar Angela Merkel, ca o... sirenă. Iar peste toţi tronează zeul Neptun.
Iar pe carele alegorice pot fi regăsiţi, în ipostaze şi mai ridicole, Trump şi Kim, dar şi Jean-Claude Juncker şi alţi politicieni.
Localnicii nu se mărginesc la aceste glume, ci străbat oraşul în ţinute de pinguini sau alte mamifere marine, spre bucuria spectatorilor de toate vârstele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰