Antena Meniu Search
x

Casa Albă: "Protejarea locurilor de muncă, mai importantă decât reglementarea schimbării climatice"

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va semna marţi un nou ordin executiv la Agenţia de Protecţie a Mediului (EPA), care va reduce dramatic punerea în aplicare a reglementărilor guvernamentale de protecţie a mediului, tocmai pentru a aloca mai multă importanţă locurilor de muncă din industrii poluante americane decât luptei de combatere a încălzirii globale, transmite CNN.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va semna marţi un nou ordin executiv la Agenţia de Protecţie a Mediului (EPA), care va reduce dramatic punerea în aplicare a reglementărilor guvernamentale de protecţie a mediului, tocmai pentru a aloca mai multă importanţă locurilor de muncă din industrii poluante americane decât luptei de combatere a încălzirii globale, transmite CNN.

Acest ordin reprezintă o distanţare clară faţă de administraţia Obama şi rolul asumat în combaterea încălzirii globale de către Statele Unite.

Casa Albă a precizat că preşedintele crede că un guvern poate "să servească mediul înconjurător şi să crească independenţa energetică în acelaşi timp" prin forţarea EPA să se concentreze pe misiunea sa principală, adică asigurarea unor ape curate şi a unui aer respirabil în Statele Unite.

De asemenea, un purtător de cuvânt al administraţiei prezidenţiale a precizat că protejarea locurilor de muncă pentru americani este mai importantă decât "reglementarea schimbării climatice".

Pe acelaşi subiect

"Cred că preşedintele a fost extrem de clar atunci când a spus că nu va urmări o schimbare a politicilor vizavi de încălzirea globală care va pune la risc economia Statelor Unite. Este foart simplu", a declarat un oficial de la Casa Albă.

Acest ordin executiv va abroga cel puţin şase ordine semnate anterior de administraţia Obama şi care vizau limitarea schimbării climatice şi reglementarea emisiilor de carbon, inclusiv memorandumul prezidenţial prin care este subliniată "ameninţarea în creştere la adresa securităţii naţionale" pe care o reprezintă încălzirea globală.

"Administraţia precedentă i-a devalorizat pe muncitori prin politicile sale. Noi credem că le putem face pe amândouă. Putem să protejăm mediul înconjurător şi să le dăm oamenilor locuri de muncă".

De asemenea, reprezentantul administraţiei Trump a spus că cea mai bună metodă de a proteja mediul înconjurător este reprezentată de construirea unei economii puternice, iar alte ţări ale lumii fac mai puţine lucruri pentru combaterea încălzirii globale, în special China şi India.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Casa Albă: "Protejarea locurilor de muncă, mai importantă decât reglementarea schimbării climatice"