Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Catalonia e blocată de greva generală, viitorul provinciei rămâne incert

E o nouă zi de foc în Catalonia, unde a fost declarată grevă generală! Mii de oameni au ieşit pe străzile marilor oraşe din regiune ca să protesteze faţă de pre

de Redactia Observator

la 03.10.2017 , 18:23

E o nouă zi de foc în Catalonia, unde a fost declarată grevă generală! Mii de oameni au ieşit pe străzile marilor oraşe din regiune ca să protesteze faţă de prezenţa poliţiştilor spanioli. Cel puţin 53 de şosele au fost blocate de protestatari, iar ambuteiajele se întind pe kilometri întregi. La Barcelona, pompierii s-au alăturat manifestanţilor şi au mărşăluit prin centrul capitalei regionale. 

Barcelona e blocată, la două zile de la referendumul pentru independenţă. Mii de oameni au pornit în marş prin centrul metropolei. În fruntea lor au stat zeci de pompieri catalani, care şi-au arătat solidaritatea cu manifestanţii. Pentru a evita eventuale incidente violente, pompierii au făcut zid în faţa sediului din Barcelona al Partidului Popular, din care face parte premierul spaniol Mariano Rajoy. Oamenii au făcut avioane din buletinele de vot nefolosite la referendum şi le-au aruncat înspre clădire. 

Greva generală cerută de marile sindicate catalane a provocat un blocaj total la portul din Barcelona. Majoritatea magazinelor sunt închise, iar şcolile, universităţile şi centrele medicale şi-au închis porţile sau operează la nivel minim. Doar aeroportul El Prat funcţionează normal. Transportul în comun a fost însă dat peste cap de grevă.

Vezi și

Proteste sunt şi în marile oraşe din Catalonia. Pe principalele drumuri ale regiunii, oamenii au ridicat baricade. Manifestanţii sunt furioşi din cauza acţiunii în forţă a poliţiştilor spanioli mobilizaţi duminică pentru a opri referendumul pentru independenţă. Aproximativ 900 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma operaţiunii forţelor de ordine. Şi clubul de fotbal FC Barcelona s-a alăturat grevei. Jucătorii nu s-au antrenat, iar porţile clubului au fost închise.

Liderul catalan a făcut apel la începerea urgentă a negocierilor cu Madridul, însă guvernul central ameninţă cu suspendarea autonomiei regiunii. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri externe » Catalonia e blocată de greva generală, viitorul provinciei rămâne incert