Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cazul Madeleine McCan. Suspectul principal, un individ cu trecut tulbure

Se face lumină în cazul Madeleine McCann, copila dispărută fără urmă în Portugalia. Pedofilul german suspectat că ar fi ucis-o a fost recunoscut de un martor care l-a văzut în noaptea dispariţiei. Între timp, a ieşit la iveală că în anul 2013, poliţia germană a fost informată că individul ar putea fi suspect, însă, nu a luat nicio măsură. Acum, după identificarea lui în cazul Madeleine McCann, germanul este anchetat într-un al patrulea caz de dispariţie.

de Redactia Observator

la 07.06.2020 , 15:13

Un bărbat înalt, slab, în jur de 30 de ani şi cu părul scurt. Este portretul robot al individului văzut în noaptea de 3 mai 2007, în apropierea hotelului din care a dispărut Madeleine McCann.

Acum, un martor a recunoscut în fotografii un suspect: Christian Brueckner. Pedofilul german fusese eliberat de cinci luni din închisoare când copila de trei ani a fost răpită. A doua zi, şi-a trecut maşina pe numele unei cunoştinţe. Iar ulterior a fugit în Germania şi s-a ascuns în mansarda unui imobil.

Hans Christian Wolters - Suspectul este un violator cu numeroase condamnări anterioare, care a fost condamnat şi pentru abuz sexual al minorilor.

Vezi și

În 2013, poliţia din Braunschweig a fost informată că bărbatul ar putea fi responsabil pentru răpirea lui Madeline McCann, dar nu a luat nicio măsură. Este acelaşi an în care individul i-ar fi mărturisit pe internet unui prieten intenţia de a abuza un copil şi insinua că ar putea scăpa basma curată.

Dispariții în lanț

Doi ani mai târziu, o fată de cinci ani dispare într-o pădure când se afla la grătar cu părinţii, iar presa a numit-o Maddie a Germaniei. Pedofilul locuia atunci la mai puţin de 100 de kilometri distanţă. Casa lui a fost percheziţionată de 100 de agenţi care au găsit mai multe înregistrări cu pornografie infantilă. Probele au fost insuficiente, iar poliţia l-a şters, ulterior, de pe lista suspecţilor. Anul trecut, anchetatorii au reluat investigaţiile.

Identificarea lui Christian Brueckner a redeschis un alt dosar: un băiat de 6 ani dispărut în 1996, în Praia da Luz, aceeaşi staţiune din care a fost răpită Madeleine McCann. Este locul în care agresorul a violat şi o turistă americană de 72 de ani, faptă pentru care, în acest moment, se află în închisoare. Un al patrulea caz, care este anchetat de autorităţi are legătură cu moartea unei fete de 16 ani pe o plajă din Belgia, din anul 1996.

Individul are un trecut tulbure. A fost adoptat la scurt timp după naştere, iar în adolescenţă, părinţii l-au trimis la şcoala de corecţie din cauza faptelor sale. A avut mai multe relaţii, inclusiv cu o minoră din Kosovo, pe care a agresat-o fizic. Acum, poliţia îi caută fostele partenere pentru a culege cât mai multe informaţii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Cazul Madeleine McCan. Suspectul principal, un individ cu trecut tulbure