Antena Meniu Search
x

De ce şi-a făcut Putin operații estetice şi a încercat să ţină totul ascuns. Transformările suferite de-a lungul anilor

Vladimir Putin este la putere de 22 de ani și ar putea rămâne la Kremlin până în 2036, depășindu-l inclusiv pe Iosif Stalin ca cel mai longeviv conducător din istoria Rusiei. Evoluția sa de-a lungul anilor a alimentat speculații despre operațiile sau procedurile estetice suferite de liderul rus.

de Redactia Observator

la 08.03.2022, 17:03

În tradiționala lipsă de transparență rusească, Kremlinul nu confirmat niciodată dacă Putin a suferit intervenții estetice sau nu. Cu toate astea, schimbările faciale ale liderului rus sunt prea drastice pentru a fi considerate normale sau atribuite bătrâneții. De ce și-a făcut Putin operații estetice și de ce ține ascuns asta? 

Speculații că președintele rus a avut numeroase proceduri de-a lungul anilor pentru a-și îmbunătăți imaginea au fost făcut atât de presa din Rusia, cât și de cea internațională, fiind comentate atât de experți esteticieni și chirurgi plastici ruși, cât și străini. Kremlinul nu a vorbit niciodată deschis despre asta, cum nu a vorbit deschis nici despre viața personală a lui Vladimir Putin. Și cum e și normal, acest mister total a declanșat unele dintre cele mai ridicole zvonuri despre viața și activitățile lui Vladimir Putin.

Putin este obsedat de imaginea transmisă poporului rus, aceea de bărbat puternic, singurul capabil să țină țara sub control. Nu putea să se agațe de putere timp de două decenii în Rusia fără să aibă susținere dacă arăta bătrân sau fragil. Esteticieni și experții internaționali au comentat că Putin la 69 de ani arată ca un bărbat de 45-50 ani. Chipul său a suferit transformări drastice, în special fruntea, obrajii și ochii, pe care și le-a întinerit cu o serie de proceduri precum filere sau liftinguri pe durata a mai mulți ani. 

Putin și-a lucrat imaginea de action man, de bărbat macho, bine făcut, care joacă judo și le transmite rivalilor „nu te pune cu mine”. Și mai important, și-a cultivat imaginea de intimidare atâ acasă, cât și pe scena internațională.    Dacă ne uităm la pozele sale din perioada în care era locotenent colonel în KGB, Putin arăta mult mai diferit. Avea obrajii trași, pomeții ascuțiți, ochii bulbucați și fruntea plină de riduri. Deci ce s-a schimbat? Zvonurile că a apelat la botox - și chiar la intervenții chirurgicale - au apărut în Rusia încă din anul 2010. Chiar circula o glumă bună pe tema asta: „Ca răspuns la acuzația că nu există fețe noi în politica rusă, Vladimir Putin a primit una”.

Pe acelaşi subiect

„Conturul feței lui Putin s-a schimbat în mod clar de-a lungul anilor și, în timp ce forma feței noastre poate deveni mai subțire odată cu înaintarea în vârstă, a lui este vizibil mai lată și mai plinuță” explica în 2019 pentru The Sun un medic estetician de la o clinică din Manchester.  ”Acest lucru s-ar datora în mare parte umplerii obrajilor. Aș spune că are în mod clar un chirurg estetician dedicat în echipa sa, deoarece aceste filere au fost cu siguranță destul de subtile la început, inclusiv în imaginile de acum 10 ani, când arăta mai slăbit și mai ascuțit la față.”

Pentru a corecta asta ar fi apelat la filere, adică la injecții cu anumite substanțe cum ar fi acidul hialuronic care pot fi combinate cu alte substanțe precum toxina botulinică. Asta poate explica fața mai plină și mai netedă pentru cei 69 de ani ai săi, dar cum rămâne cu ochii remarcabil de diferiți în prezent? Experții esteticieni susțin că liderul rus a suferit un lifting al ochilor și al bărbiei. 

Speculațiile despre procedurile estetice suferite de Putin au apărut pentru prima dată în 2010, când Putin, pe atunci premier, a apărut la o întâlnire cu o vânătaie uriașă în jurul ochiului stâng, scrie New York Times.  Purtătorul său de cuvânt s-a văzut obligat atunci să dezmintă spunând că Putin era obosit și lumina din încăpere era de vină. O revistă rusă a comentat atunci misterul într-un articol intitulat „Ce s-a întâmplat cu chipul lui Putin?” A vorbit cu patru chirurgi plastici care au fost cu toții de acord că liderul rus a suferit un fel de operație estetică. Și-au dat cu părerea că și-a pus Botox în frunte, a avut un lifting al pleoapelor inferioare și filere în obraji. Într-o fotografie din anul 2000, părul lui Putin avea încă tonuri de blond, dar semnele îmbătrânirii erau din ce în ce mai evidente pe trăsăturile lui. În decembrie 2013, arăta cu totul diferit, cu fața plină și fără riduri.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri externe » De ce şi-a făcut Putin operații estetice şi a încercat să ţină totul ascuns. Transformările suferite de-a lungul anilor