Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cei doi tineri din Suceava plecaţi la Kiev "să vadă cum e războiul" sunt vedete la ei în sat. Cristi se bucură de mai multe cereri de prietenie de la fete

De când s-au întors din Ucraina, tinerii din Suceava care au vrut să vadă cu ochii lor războiul sunt vedete la ei în sat. Localnicii îi opresc pe stradă, la muncă, peste tot, ca să-i întrebe cum a fost în Ucraina. Iar pe reţelele de socializare, primesc mesaje în continuu. Copleşiţi de atenţie, tinerii răspund cu răbdare şi umor la toate întrebările. 

de Redactia Observator

la 24.03.2022 , 21:04

Tot satul vuieşte cu povestea celor doi prieteni care au plecat pe cont propriu până la Kiev. Cafeneaua lui Cristi e plină de curioşi, dar şi de sceptici. Unora încă li se pare greu de crezut că aventura în Ucraina e adevărată. 

"Dar v-o dat voie?

Dar de ce să nu ne dea voie? Unde merg?

Vezi și

Ce le-aţi spus?

Pe acelaşi subiect

Merg în Kiev. Ce, ştiau română să întrebe ce faci acolo? Te lasă, nu ai treabă, poţi să circuli, înapoi a fost greu".

"E bine că ne-am întors cu bine, totul a decurs ok şi am putut ajunge înapoi acasă. Să zicem aşa acum suntem persoane care tot ne pun întrebări, au o grămadă de întrebări, cum a fost, dacă într-adevăr am fost", spune Cristi.

Tânărul spune că e foarte căutat de fete după aventură.

"Ai mai mult cereri de prietenie?

Da

De la cine ai cereri de prieteni?

De la fete". 

Deşi au tras şi câteva sperieturi, Cristi preferă să îşi amintească părţile bune din "excursia" lor. 

"A fost la un moment dat când ne-am pus amândoi să dormim în maşină. Şi, la un moment dat aud pe cineva că bate în geam. Eu m-am făcut că dorm, n-am spus nimic. După aceea s-a dat Sami la râs, că el o bătut în geam ca să vadă dacă mă sperii", povesteşte tânărul.

Pentru cei care tot nu îi cred, băieţii au drept dovadă filmuleţele pe care au reuşit să le ascundă de soldaţii ucraineni. 

Sătenii sunt ba mândri, ba şocaţi de curajul lor. 

"Dacă ei şi-au luat inima în dinţi şi au plecat, bravo lor. Ei tineri fiind se aventurează, noi având o vârstă mai înaintată parcă nu prea...".

"Sunt foarte bucuroasă, foarte mândră pentru aşa băieţi curajoşi".

Pentru Cristi faima proaspăt câştigată înseamnă bani mai mulţi pentru afacerea pe care a început-o acum aproape doi ani în România, după şase ani în care a locuit în Londra. 

"Momentan pot să zic că e bine, au mai fost şi incidente, dar încercăm să-i dăm înainte, totuşi suntem în România e foarte greu să faci ceva în ţară la noi", spune tânărul antreprenor. 

Samuel a dat celebritatea... pe un concediu la care visa de când era în Ucraina. 

Samuel Bota: Sincer am zis... "Trebuie să plec în vacanţă!". Am zis dacă nu ajung până joi s-a terminat tot.

În viitor Cristi şi Samuel şi-au promis că au încheiat cu turismul de război. Vor vizita de-acum doar oraşe unde e pace. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Cei doi tineri din Suceava plecaţi la Kiev "să vadă cum e războiul" sunt vedete la ei în sat. Cristi se bucură de mai multe cereri de prietenie de la fete