Observator » Ştiri externe » Cel puţin 165 de morţi şi peste 1.000 de dispăruţi după viitura care a spulberat totul în cale, în Nepal

Cel puţin 165 de morţi şi peste 1.000 de dispăruţi după viitura care a spulberat totul în cale, în Nepal

Locuitori privesc clădiri scufundate în noroi în urma inundațiilor și a unei alunecări de teren, în Trishuli Bazar, districtul Nuwakot, Nepal, 26 august 2026 Locuitori privesc clădiri scufundate în noroi în urma inundațiilor și a unei alunecări de teren, în Trishuli Bazar, districtul Nuwakot, Nepal, 26 august 2026 - Sursa: Profimedia
Denisa Vladislav | Timp citire: 2 minute
Publicat la 27.08.2026, 09:04 | Modificat la 27.08.2026, 09:06

O viitură devastatoare a lovit miercuri zone din Nepal și Tibet, după prăbușirea unei mase de gheață și rocă, provocând distrugeri masive în regiunea muntoasă de la graniță. Cel puțin 165 de persoane au murit, iar peste 1.000 sunt date dispărute, majoritatea turiști.

Potrivit The Guardian, în Nepal, autoritățile au raportat 826 de persoane dispărute, dintre care aproape 600 sunt cetățeni străini. Printre cei dați dispăruți se numără 177 de indieni, 63 de americani, 34 de australieni, 33 de britanici și 25 de canadieni. În Tibet, alte 558 de persoane sunt căutate, potrivit presei de stat chineze.

Un val uriaș de apă și noroi a măturat zona de graniță

Imagini surprinse în timpul dezastrului au arătat un val uriaș de apă și noroi care a măturat zona de graniță. Case, drumuri, vehicule și infrastructură au fost distruse sau îngropate în noroi, iar mai multe localități au fost grav afectate.

Articolul continuă după reclamă

Inițial, autoritățile nepaleze au suspectat că un cutremur ar fi declanșat prăbușirea ghețarului. Ulterior, Serviciul Geologic al Statelor Unite a precizat că nu a avut loc un cutremur, ci un șoc seismic generat de prăbușirea gheții și rocilor.

Un cutremur ar fi declanșat prăbușirea ghețarului

Operațiunile de căutare și salvare continuă, fiind mobilizați sute de militari, echipe de intervenție, câini de căutare și elicoptere. Mulți dintre cei afectați se aflau în regiune pentru drumeții sau pelerinaje către Kailash Mansarovar, unul dintre cele mai importante locuri sacre din Tibet.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările