Foto Cel puțin 90 de morți în Myanmar, armata a deschis iar focul asupra protestatarilor. Cea mai neagră zi de la izbucnirea manifestațiilor
Cel puţin 90 de persoane au fost ucise sâmbătă, în reprimarea unor noi manifestaţii în favoarea democraţiei în Myanmar. În cea mai sângeroasă zi de la începutul protestelor, armata a făcut o adevărată demonstraţie de forţă, printr-o defilare cu un arsenal impresionant, la Naypyidaw, relatează Reuters şi AFP.
- Zeci de protestatari au fost uciși în Myanmar, reacții dure la nivel internațional
Uniunea Europeană (UE) şi Marea Britanie au condamnat "crime" comise de armată în ţară, care se confruntă cu o gravă criză după îndepărtarea de la putere a conducătoarei civile a ţării, Aung San Suu Kyi, printr-o lovitură de stat militară la 1 februarie. Activişti în favoarea democraţiei au îndemnat la o serie de manifestaţii, sâmbătă, ziua în care armata organizează anual o uriaşă defilare militară în faţa şefului juntei, aflat la putere, generalul Min Aung Hlaing.
AFP scrie că putut verifica moartea a cel puţin 19 persoane, ucise la manifestaţii în întreaga ţară, în timp ce presda locală prezintă bilanţuri mult mai grave. Reuters scrie că cel puţin 90 de persoane au fost ucise la manifestaţii.
Forțele de securitate au ucis o adolescentă de 14 ani
Violenţe au izbucnit în regiunea Mandalay (centru), după ce forţe de securitate au deschis focul împotriva unor manifestanţi şi au ucis cel puţin nouă persoane în patru oraşe, inclusiv un medic la Wundwin şi o adolescentă în vârstă de 14 ani la Meiktila, potrivit unor salvatori de pe teren.
”Patru bărbaţi ne-au fost aduşi morţi”, a declarat pentru AFP o salvatoare din Mandalay, al doilea cel mai important oraş din Myanmar, care încerca să îngrijească zeci de răniţi. La Myingyan, un manifestant care a văzut cum un bărbat ucis cu un glonţ în gât, a declarat că numărul morţilor probabil va creşte. ”Azi este ca o zi de revoluţie pentru noi toţi”, a declarat el.
În estul ţării, în statul Shan, forţe de securitate au deschis focul asupra adunării unor studenţi, la Lashio. Un salvator a confirmat că cel puţin trei manifestanţi au fost ucişi - coroborând informaţii din presa locală - însă echipa sa nu a fost în măsură să preia cadavre. La Nyaung-U - în apropiere de Bagan, un celebru sit clasat UNESCO - un ghid turistic a fost ucis prin împuşcare în timp ce participa la o manifestaţie.
Proteste sângeroase în Myanmar, armata nu cedează
La Yangon, capitala economică birmană, coloane de fum se ridicau deasupra oraşului, devenit un punct fierbinte în ultimele săptămâni. O adunare nocturnă în faţa unui post de poliţie din sudul oraşului, unde manifestanţi au îndemnat la eliberarea prietenilor lor, a devenit violentă, potrivit unei locuitoare. Cel puţin şase manifestanţi au fost ucişi, inclusiv un tânăr în vârstă de 20 de ani, potrivit unor martori. Un bebeluş care se juca în stadă, într-un oraş de la nord de la Yangon, a fost atins în ochi de un glonţ din cauciuc, după ce poliţia a deschis focul asupra unor manifestanţi aflaţi în apropiere. Fata a fost transportată la spital de către părinţii săi.
În apropierea închisorii Insein, o manifestaţie, la care manifestanţi purtau căşti de biciclişti şi se baricadau după saci de nisip, a degerat în haos, după ce militari au deschis focul. Cel puţin unul dintre manifestanţi a fost ucis - un poliţist în vârstă de 21 de ani, Chit Lin Thu, care s-a alăturat mişcării împotriva loviturii de stat. ”El a fost împuşcat cu un glonţ în cap şi a murit acasă”, a declarat pentru AFP tatăl său, Joseph. ”Sunt extrem de trist, dar în acelaşi timp sunt mândru de fiul meu”, spus acesta.
La Meiktila (centru), doi manifestanţi au fost ucişi, ”un bărbat în vârstă de 35 de ani şi o fată în vârstă de 14 ani”, a declarat pentru AFP Thura Lwin OO, un salvator. Brutalitatea reprimării a antrenat pe scena internaţională, o serie de condamnări şi de sanţciuni vizând averile multor militari puternici, inclusiv pe şeful juntei, însă presiunile diplomatice nu au avut efect.
Ambasada UE la Yangon: "O zi a terorii și a dezonoarei"
Această a 76-a Zi a Forţelor Armate va rămâne gravată drept o zi a terorii şi dezonoarei. Omucideri ale unor civili neînarmaţi, inclusiv ale unor copii, sunt acte de nesusţinut”, denunţă Ambasada Uniunii Europene (UE), la Yangon, pe Twitter şi Facebook. Ambasadorul Marii Britanii consideră, într-un comunicat că ”asasinate extrajudiciare spun multe despre priorităţile juntei militare”.
Mii de militari, tancuri, rachete şi elicoptere s-au succedat sâmbătă pe o imensă espalanadă, la Naypyidaw, unde s-a adunat o mulţime de generali şi initaţi ai acestora - inclusiv o delegaţie rusă şi una chineză.
Generalul Min Aung Hlaing a apărat din nou organizarea loviturii de stat, din cauza unei presupuse fraude electorale în alegerile din noiembrie, în care partidul lui Aung San Suu Kyi a obţinut o victorie, şi a promis un ”transfer al responsabilităţii statului” în urma unor alegeri.
”Tatmadaw (Armata birmană) caută angajamentul întregii naţiuni”, a spus el într-un discurs, adăugând că ”fapte de terorism care pot dăuna liniştii şisecurităţii statului” sunt inacceptabile. Potrivit unei asociaţii pentru apărarea deţinuţilor politici, 320 de persoane au fost ucise în tulburări după puci, iar 3.000 de persoane au fost arestate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰