Cele mai mari spitale din Gaza nu mai funcţionează, din lipsă de combustibil și curent. Medicii refuză ordinul de evacuare. 700 de pacienți, în pericol
Situație de griză în Gaza. Cele mai mari spitale din Fâșie nu mai foncționează din cauza lipsei de combustibil şi de electricitate, au declarat oficialii palestinieni, potrivit CNN. Între timp, forţele israeliene îşi continuă asaltul în enclavă, potrvit News.ro.
Medicii de la Spitalul Al-Shifa refuză ordinul de evacuare obligatorie din partea Forţelor de Apărare Israeliene (IDF), avertizând că aproximativ 700 de pacienţi vor muri dacă vor fi lăsaţi în urmă, a declarat directorul general al Ministerului Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas.
Cele mai mari spitale din Gaza nu mai funcţionează
Israelul a insistat că este justificat să întreprindă acţiuni militare în jurul spitalului, în ciuda criticilor din partea ONU şi a altora. Un oficial american care cunoaşte serviciile secrete americane a declarat pentru CNN că Hamas are un nod de comandă sub spitalul Al-Shifa, foloseşte combustibil destinat spitalului şi luptătorii săi se grupează în mod regulat în Al-Shifa şi în jurul acestuia.
Hamas şi oficialii spitalului au negat acuzaţia privind centrul de comandă.
Cel puţin 11.180 de palestinieni, dintre care 4.609 copii şi 3.100 de femei, au fost ucişi în atacurile israeliene asupra Fâşiei Gaza începând cu 7 octombrie, potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii din Cisiordania ocupată. În plus, 53 de ambulanţe au fost dezactivate, a precizat ministerul.
Ultimele violenţe au provocat peste 1.200 de morţi în Israel şi cel puţin 11.180 în Gaza până la 13 noiembrie, potrivit autorităţilor din ambele părţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰