Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Baricade la Centrala Nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa. Ucrainenii au blocat drumul să-i oprească pe soldații ruși

Sute de ucraineni, între care şi angajaţi ai centralei nucleare din Enerhodar, se opun, miercuri, invaziei ruşilor. Oamenii au blocat accesul vehiculelor pe drumul principal, în cea de-a şaptea zi de confruntări între Rusia şi Ucraina, iar imaginile publicate pe reţelele de socializare arată o mobilizare uriaşă a localnicilor din sud-estul ţării. 

de Redactia Observator

la 02.03.2022 , 13:45

Autorităţile din Enerhodar, un oraş din sud-estul Ucrainei, au postat pe Facebook o serie de imagini care surprind atmosfera de luptă ce i-a însufleţit pe localnici. Invazia ruşilor nu i-a speriat pe oameni, care au ieşit cu sutele pentru a-şi proteja teritoriul. Potrivit CNN, printre ucrainenii care au blocat drumul miercuri se numără şi angajaţi ai centralei nucleare din apropiere. Fiecare s-a alăturat mişcării cum a putut, iar în imagini pot fi observate şi autoutilitare pentru colectarea deşeurilor, parcate de-a curmezişul drumului, în chip de barieră sau baricadă.

Rusia, cu ochii pe Centrala Nucleară Zaporojie din Ucraina

"Am căzut de acord care e poziţia oraşului, iar rezidenţii şi angajaţii ZNPP (n.r. Centrala Nucleară Zaporojie) sunt protejaţi temeinic. Locuitorii din Enerhodar sunt sub steagul Ucrainei. Toate serviciile municipalităţii lucrează în stare de urgenţă. Nimeni nu va abandona oraşul. Oamenii sunt hotărâţi", a declarat Dmytro Orlov, primarul din Enerhodar.

Vezi și

Rusia a informat Agenţia Internaţională de Energie Atomică asupra faptului că forţele sale armate vor prelua controlul asupra teritoriului din jurul Centralei Nucleare Zaporojie, a afirmat marţi directorul general Rafael Mariano Grossi.

Serghei Lavrov: Un al treilea război mondial, nuclear şi distructiv

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat miercuri că, dacă ar fi să aibă loc un al treilea război mondial, acesta ar implica arme nucleare şi ar fi distructiv, a relatat agenţia de presă RIA, citată de Reuters.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Ştiri externe » Baricade la Centrala Nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa. Ucrainenii au blocat drumul să-i oprească pe soldații ruși