Video Centrele de ajutoare din Fâşia Gaza se închid pentru o zi. Armata israeliană admite că a tras asupra civililor
Centrele de distribuţie a ajutoarelor din Fâşia Gaza vor fi închise astăzi. Anunţul vine în contextul în care 27 de palestinieni au murit în enclavă după ce armata israeliană a deschis focul în timp ce oamenii încercau să ajungă să-şi procure mâncare.
Conducerea armatei transmite că, iniţial, soldaţii au tras focuri de avertisment și, după ce palestinienii nu s-au retras, au fost trase din nou, de această dată în direcţia refugiaţilor.
Armata israeliană a avertizat că drumurile din apropierea centrelor vor fi astăzi considerate zone de luptă, deci foarte periculoase pentru civili. Într-o postare pe reţelele sociale, o fundaţie susţinută de Israel a declarat că centrele vor fi închise pentru renovări.
Fundaţia Umanitară Gaza (GHF) a anunţat că suspendarea activităţii este necesară pentru a permite "demersuri de renovare, reorganizare şi îmbunătăţire a eficienţei". Centrele ar trebui să reintre în funcţiune începând de joi, a relatat Al Jazeera.
Uciderea persoanelor venite să-şi procure alimente de bază a atras după sine critică la nivel internaţional. Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a solicitat o investigaţie independentă privind cele întâmplate şi ca "făptaşii să fie traşi la răspundere".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰