Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Cernobîlul din East Palestine". Vieți schimbate pentru totdeauna după accidentul feroviar din Ohio: "Nu sunt proastă. Am văzut fumul"

Pentru John și Lisa Hamner, viața liniștită pe care o duceau în East Palestine, Ohio, a fost dată peste cap în momentul în care un tren plin cu substanțe chimice a deraiat la doar câțiva metri de afacerea lor cu camioane de salubrizare. Porniseră cu cinci clienți, acum 18 ani, și ajunseseră la peste 7.000. "Ne-a distrus viața", le-a spus John jurnaliștilor de la BBC, în lacrimi, în aerul încă plin de noxe de la locul accidentului feroviar urmat de incendiu. Scurgerea de chimicale a stârnit teamă în comunitatea locală, iar oamenii spun că nu se mai poate face aproape nimic pentru a depăși lipsa de încredere și furia. "Cum pot să-mi spună mie că e totul în siguranță? N-are cum. Nu sunt proastă. Am văzut fumul deasupra casei mele", a mărturisit o localnică.

de Daniel Murărescu

la 17.02.2023 , 11:33

"Sunt acum în punctul în care vreau să plec de aici. Vreau să plecăm. Nu mai putem așa", s-a plâns John Hamner, cu ochii roșii și umflați, pe care crede că îi are de la aerul plin de chimicale. Însă rănile cele mai dureroase sunt cele psihice, care nu se văd. "Nu mai pot dormi. Am fost deja la medic, iau pastile pentru anxietate. E de 10 ori mai rău decât să-mi pierd traiul", a povestit el.

La fel ca și soțul ei, Lisa Hamner spune că a pierdut nopți gândindu-se la afacerea lor, la cei zece angajați și la orașul în care a petrecut 20 de ani din viață. Zeci de clienți au anulat deja contractele și au precizat că pleacă din East Palestine. "Mă tem pentru oamenii care trăiesc aici. Nu știu pe nimeni care poate dormi, e peste tot. E despre afacere, despre sănătate, despre sănătatea prietenilor", a spus femeia.

Localnicii din zona accidentului feroviar vorbesc despre "Cernobîlul din East Palestine"

Articolul continuă după reclamă

Accidentul feroviar a afectat atât de mult orașul până de curând liniștit din statul Ohio, încât John Hamner l-a comparat cu "Cernobîl". Și nu este singurul care crede asta. În ultimele două zile, mai mulți localnici le-au spus jurnaliștilor de la BBC că este un moment de cotitură pentru localitate. Cel puțin în viitorul apropiat viața celor de acolo se va măsura în ce s-a întâmplat înainte sau după data de 3 februarie, data la care trenul a deraiat.

Pe acelaşi subiect

Între timp se adună îngrijorările, pe fondul semnalelor mixte. Oficialii locali și federali au îndemnat oamenii să consume apă îmbuteliată, deși le-au spus că se pot întoarce la casele lor la câteva zile după accident. Însă experții în mediu sunt sceptici: expunerea prelungită la substanțele chimice eliberate în accident - care includ clorură de vinil și acrilat de butil - poate duce la simptome de la greață la cancer.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Pentru oraș, acesta este un Pearl Harbor sau un 9/11. Unul dintre acele lucruri despre care oamenii vorbesc mereu", a spus Ben Ratner, proprietarul unei cafenele.

Furie în Ohio. Oamenii vor să știe cât de gravă este situația

Deraierea unui tren de marfă cu substanțe chimice în East Palestine, statul Ohio, a atras atenția publicului american asupra infrastructurii locale, dar și a problemelor de mediu cu care se confruntă acum locuitorii din acea zonă. La două săptămâni de la accident, reprezentanții companiei care au gestionat acest transport au anunțat că vor discuta cu membrii comunității afectate despre cauzele incidentului și incendiul care a urmat.

După deraiere, echipajele de urgență au efectuat o eliberare controlată de clorură de vinil din cinci vagoane care ar fi putut exploda. Nori groși de fum negru s-au ridicat peste oraș, dar echipajele care monitorizau calitatea aerului au încercat să-i liniștească pe localnici că totul mergea conform planului.

În ciuda acestor eforturi din partea oficialilor, mulți rezidenți spun că au continuat să se teamă de potențialele daune, care, spun ei, au afectat atât oamenii, cât și fauna sălbatică. Mii de pești morți au apărut în pârâurile din zonă, în timp ce oamenii au declarat presei locale că puii lor au murit brusc și că animalele lor de companie s-au îmbolnăvit. În plus, îngrijorările și furia locuitorilor din East Palestine au fost alimentate și de faptul că nu își pot testa sursele de apă.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Cernobîlul din East Palestine". Vieți schimbate pentru totdeauna după accidentul feroviar din Ohio: "Nu sunt proastă. Am văzut fumul"