Antena Meniu Search
x

Certificatul Covid al UE va fi prelungit încă un an, până la 30 iunie 2023

Parlamentul European (PE) şi statele membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord în vederea unei prelungiri cu un an - până în iunie 2023 - reglementările privind certificatul digital UE destinat călătoriilor pe teritoriul Uniunii, au anunţat cele două instituţii europene, relatează AFP.

de Redactia Observator

la 14.06.2022, 10:26

Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă - Shutterstock

Numeroase state membre UE au încetat să ceară certificatul santar comun la intrarea pe teritoriul lor.

Însă ”legiuitorii europeni vor să garanteze că cetăţenii europeni pot circula liber în cazul în care apare o nouă variantă îngrijorătoare” a SRAS-CoV-2, a precizat luni într-un comunicat Parlamentul European.

Regulamentul privind certificatul sanitar comun care atestă o vaccinare împotriva covid-19, un test negativ sau o infectare în ultimele şase luni a intrat în vigoare la 1 iulie 2021 şi urma să expire la 30 iunie 2022.

Comisia Europeană (CE) a propus prelungirea cu un an a acestuia cu un an de zile.

Pe acelaşi subiect

”Situaţia epidemiologică se poate schimba rapid, iar certificatul digital covid-19 al UE a fost un instrument-cheie care ne-a ajutat să trecem prin situaţii fluctuante”, a declarat comisarul european însărcinat cu dosarul, Didier Reynders.

”Suntem hotărâţi să revenim la o circulaţie liberă, fără restricţii, şi salutăm decizia luată de anumite state membre de a ridica toate restricţiile de călătorie, inclusiv prezentarea unui certificat covid(-19)”, a adăugat el.

Acordul trebuie să fie aprobat de Parlamentul European şi de către Consiliul European

Însă ”acordul încheiat ne va ajuta să continuăm să facilităm călătoriile libere şi sigure, în cazul în care o creştere a infecţiilor obligă statele membre să reintroducă temporar restricţii”, subliniază comisarul european.

Acest acord politic de luni seara este necesar să fie aprobat în mod oficial - până la 30 iunie - de către Parlamentul European şi de către Consiliul European, care reprezintă statele membre UE, în vederea unei puneri în aplicare.

La sfârşitul lui 2022, Comisia Europeană urmează să publice un raport privind certificatul covid-19 şi să propună totodată o eventuală scurtare a perioadei aplicării acestui regulament, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Certificatul Covid al UE va fi prelungit încă un an, până la 30 iunie 2023