Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Modul în care China și Organizația Mondială a Sănătății au gestionat criza coronavirusului, subiect de anchetă

Modul în care China şi chiar OMS au gestionat criza COVID devine subiectul unei anchete independente. Anunţul a fost făcut chiar de Directorul organizaţiei în prima zi a reuniunii anuale de la Geneva. 

de Redactia Observator

la 18.05.2020 , 23:45

  • Peste 100 de țări membre ale Organizației Mondiale a Sănătății susțin o astfel de anchetă.
  • O decizie finală ar urma să se ia în cursul zilei de marți.

Scopul, cel putin cel declarat, al acestei măsuri este ca organizaţia să înţeleagă experienţa fiecărei ţări şi să formuleze recomandările necesare în cazul unui nou val al pandemiei. 

Acuzată de întreaga lume pentru întârzierea cu care a raportat primele cazuri de coronavirus, China s-a arătat deschisă unei astfel de verificări, cu condiţia ca ea să fie condusă în mod obiectiv şi imparţial. 

Peste 100 de ţări din totalul de 194 susţin ancheta, dar votul final va avea loc mâine, în a doua zi a reuniunii anuale OMS.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Modul în care China și Organizația Mondială a Sănătății au gestionat criza coronavirusului, subiect de anchetă