Video Cine este Miss Universe 2025. Directorul concursului a insultat-o în timpul unei transmisiuni live
Titlul de Miss Universe a ajuns în acest an la Miss Mexic. În Bangkok, Thailanda, Fátima Bosch, în vârstă de 25 de ani, a primit coroana de la câştigătoarea de anul trecut, o tânără de 22 de ani din Danemarca. Fátima a fost, la începutul lunii, şi în centrul unui scandal major, fără precedent. Reprezentanta Mexicului a fost umilită public de directorul concursului pe motiv că ar fi refuzat să participe la o campanie publicitară. Tânăra a părăsit sala în lacrimi şi, în semn de solidaritate, mai multe participante au decis să o urmeze.
Peste 120 de candidate din întreaga lume s-au adunat în Thailanda unde au concurat pentru titlul "Miss Univers", acesta fiind unul dintre cele mai importante concursuri internaţionale de frumuseţe.
În spatele câştigătoarei mexicane, un model, s-au clasat candidatele din Thailanda, Venezuela, Filipine şi Coasta de Fildeş.
Câştigătoarea concursului, numită "proastă" de directorul Miss Universe Thailanda
La începutul lunii noiembrie, în timpul unei întâlniri pregătitoare filmate, prezentatorul Miss Univers, Nawat Itsaragrisil, directorul Miss Univers Thailanda, a numit-o pe Fatima Bosch "proastă" după ce i-a reproşat că nu a postat pe reţelele sociale un material video promoţional despre Thailanda, ţara gazdă a concursului din 2025. Întâlnirea a fost filmată, incidentul fiind transmis în direct.
Fatima Bosch, în vârstă de 25 de ani, furioasă, a părăsit sala, urmată de câteva dintre colegele ei.
"Ceea ce a făcut directorul vostru a fost lipsit de respect: m-a făcut proastă", a declarat indignată Fatima Bosch jurnaliştilor prezenţi. "Lumea trebuie să fie martoră la acest lucru, pentru că suntem femei independente, iar acest spaţiu ne permite să ne facem vocile auzite", a spus ea.
Incidentul a stârnit indignare în Mexic, atât în presă, cât şi pe reţelele sociale. Preşedinta Claudia Sheinbaum însăşi a declarat că "aduce un omagiu" acestei miss, a cărei reacţie a fost "un exemplu despre modul în care noi, ca femei, trebuie să ne exprimăm" în faţa agresiunilor.
Prezentatorul şi-a cerut ulterior scuze.
În Villahermosa, capitala statului Tabasco din sud-estul Mexicului, statul natal al Fatimei Bosch, mii de oameni s-au adunat pe un stadion pentru a urmări transmisiunea în direct a ceremoniei.
"Mexic! Mexic!", a scandat mulţimea izbucnind în urale la momentul încoronării ei, în timp ce artificiile luminau cerul, potrivit media mexicane.
Răsturnări de situaţie în ediţia din 2025 a concursului Miss Universe
Dincolo de cazul acestei Miss Mexic, ediţia din 2025 a concursului a cunoscut şi alte răsturnări de situaţie.
Doi membri ai juriului au demisionat săptămâna aceasta
Compozitorul francez Omar Harfouch a acuzat concursul de fraudă, susţinând că un "vot secret şi nelegitim" ar fi avut loc fără juriul Miss Univers, potrivit unei postări pe Instagram. Organizatorii concursului au negat ulterior acest lucru.
Fostul membru al echipei naţionale de fotbal a Franţei, Claude Makélélé, a anunţat pe reţelele sociale că a părăsit juriul din "motive personale neprevăzute".
Miercuri, în timpul defilării în costume naţionale, Miss Marea Britanie, Danielle Latimer, a căzut pe scenă.
Miss Jamaica, Gabrielle Henry, a căzut de pe scenă în timpul defilării în rochii de seară şi a fost spitalizată, după cum a anunţat într-un comunicat preşedintele organizaţiei Miss Univers, Raul Rocha.
Mai mult, potrivit presei locale, poliţia investighează concurente care ar fi filmat videoclipuri care arătau perne cu numele unui cazinou online, în hotelul lor. Aceasta constituie o încălcare a legilor stricte din Thailanda privind jocurile de noroc.
Următoarea ediţie a concursului urmează să aibă loc în 2026 în Puerto Rico, o insulă din Caraibe şi teritoriu american, s-a anunţat în cadrul ceremoniei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰