Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cine sunt cei 6 militari americani morţi după prăbuşirea avionului de realimentare în Irak

Printre cei șase militari din Forțele Aeriene ale SUA care au murit după prăbușirea unui avion, joi, în vestul Irakului, se află o șefă de operațiuni de escadrilă care devenise recent pilot, un maior care coordona pregătirea de zbor pentru zeci de militari și un tânăr operator cunoscut pentru "zâmbetul lui de un milion de dolari", scrie CNN.

de Redactia Observator

la 15.03.2026 , 11:00

Cine sunt cei 6 militari americani morţi după prăbuşirea avionului de realimentare în Irak - CNN

Pentagonul i-a identificat pe cei șase militari morţi în incidentul aviatic din Irak, unde un avion de realimentare Boeing KC-135 Stratotanker s-a prăbușit. Victimele sunt: maiorul John A. Klinner, 33 de ani; căpitanul Ariana G. Savino, 31 de ani; sergentul tehnic Ashley B. Pruitt, 34 de ani; căpitanul Seth R. Koval, 38 de ani; căpitanul Curtis J. Angst, 30 de ani și sergentul tehnic Tyler H. Simmons, 28 de ani. Astfel, bilanțul militarilor americani morţi în războiul din Iran a ajuns la 13.

Klinner, Savino și Pruitt erau repartizați la o unitate de realimentare aeriană de la baza MacDill din Tampa, Florida. Toți trei făceau parte din Escadrila 99 de Realimentare Aeriană, o unitate aflată la baza Sumpter Smith din Birmingham, Alabama.

"Nu au fost doar militari remarcabili. Au fost vecinii noştri, prietenii noştri din Alabama. Fie ca serviciul lor și sacrificiul familiilor lor să nu fie uitate niciodată", a scris pe X guvernatoarea statului Alabama, Kay Ivey.

Articolul continuă după reclamă

Koval, Angst și Simmons făceau parte dintr-o unitate de realimentare aeriană de la baza Rickenbacker Air National Guard din Columbus, Ohio. Guvernatorul statului Ohio, Mike DeWine, a spus că întregul stat plânge pierderea celor șase militari, inclusiv a celor care făceau parte din Garda Națională Aeriană din Ohio.

El a spus că aceștia erau pregătiți să alimenteze avioane în aer, o misiune esențială pentru operațiunile de lungă durată. "Fiecare misiune venea cu riscuri pe care erau gata să și le asume. Au avut curajul să pună viețile altora mai presus de ale lor. Au servit cu onoare", a transmis DeWine.

Cei șase se aflau la bordul unui avion militar de realimentare KC-135 Stratotanker, care s-a prăbușit joi în vestul Irakului, a transmis armata americană. Potrivit acesteia, incidentul "nu a fost provocat nici de foc inamic", nici de o altă eroare. 

Într-un comunicat anterior, armata americană anunțase că două aeronave au fost implicate într-un incident deasupra vestului Irakului, în timp ce participau la operaţiunea Epic Fury. A doua aeronavă a aterizat în siguranță.

Avionul KC-135 este folosit pentru realimentarea în aer a altor aeronave, astfel încât acestea să poată rămâne mai mult timp în zona de operațiuni. Poate fi folosit și pentru transport de marfă sau pacienți. Forțele Aeriene americane nu au precizat ce misiune aveau cele două aeronave implicate în incidentul de joi.

Maiorul John Alex Klinner

Klinner era căsătorit şi avea trei copii. "A fost un soț devotat, un tată iubitor și genul de om care sărea în ajutorul oricui avea nevoie. Era un lider adevărat, care îi punea pe ceilalți pe primul loc", a transmis familia.

Klinner avea opt ani de serviciu în Forţele Aeriene și fusese trimis în misiune pe 12 martie, pentru operaţiunea Epic Fury, potrivit unei surse citate de CNN.

În cadrul Escadrilei 99 de Realimentare Aeriană, Klinner era responsabil de standardizare și evaluare. Se ocupa de pregătirea și evaluarea a peste 30 de membri ai echipajului, ca pilot evaluator, potrivit Forțelor Aeriene. De-a lungul carierei a avut mai multe misiuni, inclusiv în Europa și Orientul Mijlociu.

Căpitanul Ariana G. Savino

Savino a fost "un om extraordinar, un viitor lider de top, un mentor pentru tinerele latino și o stea a Forțelor Aeriene", care a murit "făcând ceea ce iubea", a scris pe Facebook prietenul ei, Ernesto Nisperos.

"Era genul de persoană care lumina orice încăpere în care intra. Zâmbetul ei nu era doar molipsitor, era dezarmant. Aducea energie, ambiție și dorința sinceră de a-i face mai buni pe toți cei din jur", a adăugat el.

Savino era șefa operațiunilor curente în cadrul Escadrilei 99 de Realimentare Aeriană. Se ocupa de programul zilnic de zbor și coordona pregătirea și misiunile unității, potrivit Forțelor Aeriene.

A intrat în Forţele Aeriene în 2017, prin programul ROTC de la Central Washington University. La început a fost ofițer de sisteme de luptă, iar în 2025 a terminat pregătirea de pilot și a devenit pilot de KC-135. De-a lungul carierei a fost trimisă în misiuni în Orientul Mijlociu.

Sergentul tehnic Tyler H. Simmons

Tyler Simmons era cunoscut pentru "zâmbetul lui de un milion de dolari", despre care apropiații spuneau că îl va duce departe, inclusiv spre jobul lui de vis, a declarat verișoara lui, Tracy Peaks, pentru postul WBNS, afiliat CNN.

Simmons a jucat fotbal, a absolvit liceul Eastmoor Academy în 2015 și a lucrat în domeniul securității înainte să devină operator în armată, potrivit WBNS. Mama lui, Cheryl Simmons, a povestit printre lacrimi că ea și soțul ei își amintesc perfect ora la care ofițerii au venit la ușă ca să le spună că fiul lor a murit.

Sergentul tehnic Ashley B. Pruitt

Pruitt era instructor operator al sistemului de realimentare în aer și adjunct al șefului de operațiuni în Escadrila 99 de Realimentare Aeriană. Se ocupa de pregătirea și nivelul de operare al unității și îi instruia pe ceilalți operatori în tehnica realimentării în aer, potrivit Forțelor Aeriene.

A intrat în Forţele Aeriene în 2017 și a avansat constant, primind responsabilități de conducere în escadrilă. A avut mai multe misiuni în sprijinul operațiunilor din Orientul Mijlociu și a fost promovată la gradul de sergent tehnic în luna mai a anului trecut.

Căpitanul Seth R. Koval

Koval a servit 19 ani în Forţele Aeriene , după ce s-a înrolat inițial ca mecanic, potrivit Gărzii Naționale din Ohio. El se ocupa de pregătirea piloților pentru misiuni de realimentare aeriană, evacuare medicală, transport de marfă și transport de pasageri.

"Soțul meu a fost iubitor, generos, bun la suflet, inteligent, devotat, omul care repara orice, un adevărat iubitor al naturii", a scris soția lui, Heather Nicole, pe Facebook. "Întotdeauna i-a pus pe ceilalți pe primul loc, până la final. Îl voi vedea în zâmbetul fiului nostru și îl voi purta cu mine în fiecare clipă."

Căpitanul Curtis J. Angst

Angst a absolvit Universitatea din Cincinnati, unde a studiat inginerie aerospațială, potrivit Gărzii Naționale din Ohio. S-a înrolat în mai 2015, ca tehnician de mentenanță pentru vehicule. A terminat pregătirea de bază pentru piloți în 2022, iar în 2024 a obținut calificarea inițială de pilot.

Era responsabil de misiuni de realimentare aeriană, evacuare medicală, transport de marfă și transport de pasageri, au transmis reprezentanţii armatei. A fost trimis în misiune în 2015 și în 2026, în sprijinul operațiunilor Spartan Shield și Epic Fury.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-ați făcut plinul la pompă de teama scumpirilor?
Observator » Ştiri externe » Cine sunt cei 6 militari americani morţi după prăbuşirea avionului de realimentare în Irak