Video "Vă rog, ajutaţi-mă". Tânără din Cluj, abandonată de prietene după ce se prăbuşeşte pe gazon în plină zi
Imagini care au strânit îngrijorare şi lungi dezbateri în mediul online. În localitatea Floreşti, lângă Cluj-Napoca, o adolescentă a fost filmată în timp ce se prăbuşeşte, în plină zi, pe gazonul de lângă drum. Cel mai probabil după ce a consumat alcool sau de substanţe interzise. Revoltator este însă faptul că adolescenta a fost abadonată şi de prietene. Niciuna nu a sunat la 112.
Adolescenta care din imagini nu pare că are mai mult de 13 sau 14 ani este însoţită de alte trei fete cam de aceeaşi vârstă şi se plimbă prin Floreşti, lângă Cluj-Napoca. La un moment dat, fata care merge împleticit, nu se mai poate ţine pe picioare şi se prăbuşeşte. Se chinuie preţ de câteva clipe să se ridice, dar fără succes, spre exasperarea amicelor alături de care îşi petrecea timpul. În timp ce două dintre ele se depărtează, doar rămâne preţ de câteva clipe alături de copilă. O locatară a încercat să dea o mână de ajutor.
Spunea cu voce rugătoare: "Vă rog, așteptați-mă! Vă rog, ajutați-mă!" (...) Am întrebat-o și dacă a consumat ceva. S-a speriat, mi-a spus că vrea să ajungă la apartamentul unei prietene, însă comportamentul ei era confuz. (...) Este încă un semnal de alarmă cu privire la o problemă care ia amploare și pe care prea mulți aleg să o ignore: consumul de droguri în rândul tinerilor.
Postarea a devenit rapid virală. În 24 de ore, clipul a adunat peste 3 milioane de vizualizări. Imaginile i-au revoltat pe oameni.
"Şi părinţii, şi copiii. Noi le spunem copiilor şi ei ştiu, dar le intră pe o ureche şi iese pe alta.", spune un părinte.
"Lipsa de educaţie şi de control asupra copiilor.", adaugă un alt părinte.
"În condiţiile astea, aia nu sunt prieteni.", spune o mamă.
"Copiii tind să fie mai răi, să se amuze, nu ştiu dacă sunt neapărat conştienţi şi lor li se pare amuzant că ea cere ajutorul şi e beată.", adaugă o persoană.
Poate nu e cunoscut de toată lumea, dar lipsa de empatie și neacordarea de ajutor unei persoane aflate în pericol sunt pedepsite de Codul penal. Se poate interveni direct sau se anunță autoritățile; altfel, sancțiunea este închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă.
Specialiştii spun că din dorinţa de a se integra, adolescenţi ajung să consume droguri sau alcool la vârste din ce în ce mai mici. În România, vârsta de la care copiii incep să consume substanţe interzise a scăzut de la 13 ani, la 9 ani.
"Asta e cumva o compenţă strictă a unui grup, de anturaj. Dacă faci acel comportament cumva eşti al nostru. Asta e o gândire destul de periculoasă la aceasta vârstă dacă nu este estompată şi nu este explicată de către părinţi. Probabil există şi o lacună de educaţie în ceea ce priveşte pericolul şi ce înseamnă limita dintre a ajuta sau a agresa pe cineva.", explică Lenke Iuhos, psiholog.
Datele sunt îngrijorătoare. România se află în topul european al dependențelor și consumului excesiv de alcool în rândul tinerilor. Un sfert dintre adolescenții sub 15 ani recunosc că s-au îmbătat cel puțin o dată. Autorităţile locale din Cluj Napoca au anunţat măsuri mai dure pentru magazinele care vând alcool sau ţigări minorilor. 11 afaceri au fost închise după ce au încălcat regulile.
