Antena Meniu Search
x

Video Clipe de groază în Oceanul Atlantic. Balenele ucigașe au atacat navă care participa la o competiție sportivă

Moment de groază pentru echipajul unei bărci care participa la o cursă în Oceanul Atlantic. Mai multe balene ucigaşe le-au atacat ambarcatiunea în apropiere de Strâmtoarea Gibraltar. Imaginile arată cum orcile se lovesc de lateralul ambarcaţiunii, iar apoi se împing şi în cârma acesteia.  Din fericire, nimeni dintre cei aflaţi la bord nu a fost rănit şi nici nava nu a avut de suferit. 

de Redactia Observator

la 23.06.2023, 21:38

Vezi și

Acest incident a avut loc la câteva zile după ce un grup de orci a rupt cârma şi a străpuns coca navei Mustique, după ce s-au izbit de aceasta, în drumul său spre Gibraltar, făcând ca echipajul să contacteze autorităţile spaniole pentru ajutor, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului pentru salvări marine.

Serviciul a trimis o navă de răspuns rapid şi un elicopter cu o pompă pentru a oferi ajutor ambarcaţiunii cu o lungime de 20 de metri, care naviga sub pavilion britanic, a adăugat el. Nava Mustique a fost remorcată în portul Barbate, în provincia Cadiz, pentru reparaţii. Potrivit grupului de cercetători GTOA, care monitorizează populaţia sub-speciilor de orca iberice, incidentul vine după cel puţin 20 de interacţiuni care au avut loc doar în această lună în strâmtoarea Gibraltar, între nave mici şi prădătorii de top. În 2022, au fost 207 de interacţiuni raportate, arată datele GTOA.

Anterior, în cursul lunii mai, iahtul Alboran Champagne a suferit un impact similar cu trei orci, la o jumătate de milă nautică de Barbate. Nava nu a putut fi remorcată din cauză că era complet inundată şi a fost lăsată să se scufunde. Instrucţiunile emise de Ministerul Transporturilor din Spania arată că ori de câte ori navele observă schimbări ale comportamentului orcilor – precum schimbări bruşte de direcţie sau viteză – ar trebui să plece din zonă cât mai curând posibil şi să evite să mai deranjeze animalele în timpul manevrelor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Observator » Stiri externe » Clipe de groază în Oceanul Atlantic. Balenele ucigașe au atacat navă care participa la o competiție sportivă