Comisia Europeană vrea să blocheze alocarea de fonduri către Ungaria. Cum e motivată decizia
Comisia Europeană este nemulţumită de stadiul reformelor în domeniul statului de drept din Ungaria şi, pe fondul disensiunilor cu Guvernul Viktor Orban, vrea să blocheze fonduri de coeziune în următorii cinci ani, afirmă oficiali de la Bruxelles citaţi de presa germană, potrivit Mediafax.
Comisia Europeană vrea să activeze noul Mecanism UE în domeniul statului de drept din cauza impasului reformelor din Ungaria şi să blocheze fonduri de coeziune de 7,5 miliarde de euro în următorii cinci ani, afirmă oficiali UE citaţi de publicaţia Süddeutsche Zeitung.
Propunerea Comisiei Europene va trebui aprobată de Consiliul Uniunii Europene
Bruxellesul consideră că instituţiile de la Budapesta nu înregistrează progrese suficiente în combaterea corupţiei, iar un raport de evaluare pentru situaţia din Ungaria urmează să fie prezentat de Comisia Europeană săptămâna viitoare. Informaţiile privind intenţiile Comisiei Europene au fost confirmate de funcţionari UE citaţi de publicaţia Der Spiegel.
Pentru blocarea fondurilor destinate Ungariei, propunerea Comisiei Europene va trebui aprobată de Consiliul Uniunii Europene cu o majoritate de două-treimi. În septembrie, comisarul european pentru Buget şi Administraţie, Johannes Hahn, a avertizat Ungaria că riscă blocarea fondurilor de coeziune dacă nu aplică până la jumătatea lunii noiembrie 17 reforme solicitate de Comisia Europeană în domeniul statului de drept şi corupţiei instituţionale.
În plus, Ungaria nu a ajuns încă la un acord cu reprezentanţii Comisiei Europene privind Planul de rezilienţă post-pandemie, iar Budapesta riscă să nu primească rapid 5,8 miliarde de euro. Comisia Europeană condiţionează alocarea fondurilor tot de reformele din domeniul statului de drept.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰