Antena Meniu Search
x

Convoiul cu ajutoare trimis de Rusia în estul Ucrainei a ajuns la graniţă

Autorităţile de la Kiev bănuiesc că vehiculele ar putea încerca să treacă printr-un punct de frontieră controlat de separatişti. Între timp, însă, forţele guvernamentale ucrainene înregistrează noi victorii împotriva rebelilor

Vezi și

Autorităţile de la Kiev bănuiesc că vehiculele ar putea încerca să treacă printr-un punct de frontieră controlat de separatişti. Între timp, însă, forţele guvernamentale ucrainene înregistrează noi victorii împotriva rebelilor

Liderii de la Kiev, dar şi din Occident, se tem că ajutoarele umanitare ar putea fi de fapt o acoperire pentru o incursiune militară în Ucraina. Ruşii califică această ipoteză drept absurdă. "Ajutoarele constau în diferite mărfuri şi materiale: hrişcă, cereale, apă, saci de dormit. Eu, de exemplu, transport lapte condensat", spune unul dintre şoferi.

În timp ce negociază condiţiile intrării convoiului rusesc în Ucraina, guvernul a trimis propriul său transport cu ajutoare în zona de conflict.

Dar tot în estul Ucrainei continuă, tot mai intens, acţiunile militare. Forţele guvernamentale au recucerit o localitate situată pe una dintre şoselele pe care ar putea trece convoiul cu ajutoare din Rusia, dacă va fi autorizat să intre în ţară. Oraşul Doneţk, unul dintre ultimele bastioane ale rebelilor, a fost din nou bombardat, iar localnicii spun că mai mulţi civili au fost ucişi.

Succesele armatei ucrainene duc la schimbări în conducerea separatiştilor. Un important comandant al lor, aşa-zisul colonel Strelkov, despre care se crede că ar fi ofiţer rus de informaţii, şi-a dat demisia şi a fost înlocuit de un ucrainean.

Un alt lider rebel originar din Rusia a cedat şi el funcţia unui localnic. Ofensiva forţelor ucrainene ar putea schimba şi atitudinea preşedintelui rus Vladimir Putin. Acesta a vizitat ieri Crimeea, anexată ilegal de Rusia. Dar, în faţa politicienilor locali, el a rostit un discurs conciliant în care a respins confruntarea militară şi a făcut un apel la pace.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri externe » Convoiul cu ajutoare trimis de Rusia în estul Ucrainei a ajuns la graniţă