Peste 300 de copii din toată ţara, concurs de desenat pentru ocampanie de reciclare
Plastic sau Planetă? O întrebare care ar trebui să ne preocupe mai mult pe noi toţi este motto-ul unui concurs la care au participat sute de copii din toată ţara. Scopul este unul simplu.
Plastic sau Planetă? O întrebare care ar trebui să ne preocupe mai mult pe noi toţi este motto-ul unui concurs la care au participat sute de copii din toată ţara. Scopul este unul simplu. Să scăpăm planeta de plastic, prin reciclare. Cei mici au fost provocaţi să deseneze un afiş prin care să îi convingă pe cei din jur să recicleze. Peste 300 de copii şi tineri din toată ţara au răspuns la apel.
Freddy este mascota campaniei Plastic sau planetă, care le-a ţinut celor mici o lecţie despre colectarea şi reciclarea ambalajelor din plastic. De altfel, elevii clasei a 2-a C de la Școala Tudor Arghezi din București, au fost cei care au dat startul acestei campanii și au fost și ei premiați de către organizatori cu un curs National Geographic Learning, cărți și rechizite reciclabile.
Concursul "Plastic sau Planetă?", derulat de către National Geographic Learning, prin Centrul de Carte Fischer International şi Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, a avut ca sop promovarea importanței reciclării și educarea interesului copiilor pentru protejarea planetei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰