Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Copil trimis de părinţi pe un ger de minus 40 de grade să cumpere pâine, salvat de trecători, în Siberia

Un copil trimis de părinţi să cumpere pâine, pe un ger de minus 40 de grade Celsius, a fost salvat de trecători, într-un oraş din Rusia. Băieţelul nu putea să mai meargă şi tremura de frig.

de Redactia Observator

la 31.01.2019 , 17:07

Copil cu rucsac în spate pe o vreme geroasă Un băieţel trimis de părinţi să cumpere pâine, pe un ger de minus 40 de grade, a fost salvat de trecători - noyabrsk24.ru

Un copil trimis de părinţi să cumpere pâine, pe un ger de minus 40 de grade Celsius, a fost salvat de trecători, într-un oraş din Rusia. Băieţelul nu putea să mai meargă şi tremura de frig.

Incidentul s-a consumat în oraşul Hanti-Mansiysk, din vestul Siberiei. Trecătorii au văzut pe stradă un băieţel în vârstă de 7-8 ani, care nu mai putea să meargă din cauza gerului, de minus 40 de grade Celsius.

Conform Life News, oamenii l-au luat pe copil, care se lăsase pe genunchi şi tremura de frig, şi l-au dus în cea mai apropiată clădire, unde s-a încălzit şi şi-a revenit. Băieţelul le-a spus oamenilor că părinţii l-au trimis afară, ca să cumpere pâine. Ajutat de trecători, copilul a ajuns apoi acasă.

Articolul continuă după reclamă

"Nu vă trimiteţi copiii la la cumpărături pe o vreme ca asta, nu e bine să-i trimiteţi nicăieri, ţineţi-i acasă!", a scris un martor la incident pe reţeaua de socializare Vkontakte, populară în Rusia.

Potrivit postului rusesc REN TV, temperaturile erau extrem de scăzute în oraşul Hanti-Mansiysk şi pe 31 ianuarie, minus 39 de grade Celsius, iar în localitatea vecină Surgut au fost minus 40 de grade. Cel mai frig a fost însă în Yakutia, minus 56 de grade Celsius, precizează aceeaşi sursă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Copil trimis de părinţi pe un ger de minus 40 de grade să cumpere pâine, salvat de trecători, în Siberia