Video Corespondenţă Observator în Israel. IDF, pregătit de un război total pe toate planurile. Iranul nu a fost implicat în atacurile Hamas - Joe Biden
Război Israel - Hamas. Teroarea continuă în Israel şi în Fâşia Gaza. Numărul morţilor creşte de la o zi la alta, iar armata israeliană ameninţă în continuare cu ofensiva. Trecerea Rafah dintre Gaza şi Egipt urmează să se deschidă în orele următoare, pentru ca ajutoarele umanitare să ajungă în fâşie. Civilii, printre care mulţi români, fug disperaţi.Trimisul special Observator, Bianca Iacob, este în continuare la graniţa dintre Israel şi Gaza.
Bianca Iacob, reporter Observator: "Atacuri au loc în continuare din amebele teritorii. Însă, acel ordin de ofensivă terestră întârzie să apară, sunt pregătite planuri pentru un război total pe toate planurile, pe toate căile. Deocamdată nu a fost dat acest ordin. Practic, Israelul are în acest moment toate forţele necesare şi mijloacele pentru a prelua controlul, cel puţin asupra unei porţiuni din Fâşia Gaza. Acest ordin întârzie să apară pentru că vorbim despre civilii care sunt ţinuţi ostatici în Fâşia Gaza şi despre civilii care încearcă să plece din această zonă. Va fi deschis acel punct de trecere al frontierei cu Egiptul, acest lucru pare că e posibil în urma discuţiilor şefului diplomaţiei americane cu partea egipteană. vedem ce se va întâmpla în cursul zilei de astăzi când se va deschide, pentru câtă vreme şi câţi vor reuşi să se autoevacueze. Situaţia din sudul Fâşiei Gaza este dezastruoasă, practic toate adăposturile sunt pline, iar acum suntem martorii unei crize umanitare. În continuare, România are cetăţeni în Fâşia Gaza care încearcă să fugă însă. Acest conflict pare ai complicat decât vedem în acest moment. Israelul mai are o problemă, pe partea de nord, la graniţa cu Liban, acolo atacurile sunt de o parte şi de alta şi se încearcă rezolvarea conflictului pe cale diplomatică."
Atacul asupra kibuţului Nirim, surprins chiar de camerele militanţilor Hamas
Sunt imagini filmate de camere montate pe căştile membrilor Hamas, în primele zile ale războiului. Filmările arată cum teroriştii merg din casă în casă şi trag în fiecare civil pe care îl văd în faţa ochilor. În setea de a ucide, trag și printre colegi de-ai lor.
Armata israeliană a recuperat imaginile şi le-a făcut publice pentru a arăta cruzimea atacurilor. Eldad era în casă cu cei trei copii când mascați înarmați au intrat peste ei. S-au refugiat în buncăr, unde islamiştii au încercat să intre să îi ucidă. Acum, a povestit reporterilor Observator cum a scăpat.
- Război Israel - Hamas LIVE TEXT. Netanyahu, şedinţă cu şefii armatei şi serviciilor de informaţii. IDF a lovit...
- Reocuparea Fâşiei Gaza de către Israel ar fi o "greşeală gravă", transmite Joe Biden. Eliminarea Hamas, o...
- "Au intrat în casă. Dar nu au putut să intre în adăpost." Cruzimea atacului asupra kibuţului Nirim, surprinsă...
Eldad Hess, locuitor din kibuţul Nirim: "Au intrat în casă. Dar nu au putut să intre în adăpost. Nu am putut să liniştim copiii. Cum să linişteşti un băiat de doi ani, când ţipă „Vreau să ies de aici“. Nu ne-am gândit nicio secundă să îi astupăm gura. Nu puteam să îi facem asta copilului nostru!"
Alţii nu au scăpat de furia Hamas. Într-o casă, printre saltele pline de sânge, haine aruncate și jucării, pe un pat... stă un câine. Pare că își așteaptă stăpânii. Nu știe că este singurul supraviețuitor al atacului care a avut loc acolo. Noi imagini ale masacrului au fost publicate seara trecută. De data asta, în filmarea făcută pe o autostradă în apropiere de Şderot, se vede cum militanţi Hamas au executat israelieni în maşini sau chiar au dat foc vehiculelor.
Al treilea ultimatul dat civililor din Gaza a expirat
După expirarea celui de-al treilea ultimatum, Armata Israelului se pregăteşte acum de ofensiva decisivă din Gaza. Nu înainte ca cetățenii străini să fie evacuați, susțin surse Observator.
Bianca Iacob, reporter Observator: "300.000 de militari israelieni aşteaptă ordinul de intrare în Fâşia Gaza. Israelul trebuie să distrugă tunelurile în care se ascund teroriştii, să-i anihileze pe liderii Hamas şi să elibereze peste 100 de ostateci."
Pentru a limita victimele în rândul civilor, israelienii trebuie să folosească şi tactici de luptă neletală, spun experţii. "Ne referim la acele mijloace, în primul rând, de inducere a unor unde electromagnetice intense, apoi poate să fie vorba şi despre o serie de substanţe care să permită manevra rapidă", explică Cristian Barbu, general în rezervă.
Eforturi pentru evacuarea cetăţenilor străini din Israel înaintea ofensivei terestre
Mai multe ţări, printre care Statele Unite şi Germania au decis să evacueze toți cetățenii din Israel, împreună cu familiile lor.
Bianca Iacob, reporter Observator: "Copii cu părinţii de mâna, bagaje, ce vedeţi aici înseamnă evacuarea oraşului Sderot, care este foarte aproape de graniţa cu Fâşia Gaza. Toţi sunt urcaţi în autobuze şi duşi în locuri sigure."
80 de cetăţeni germani au fost evacuaţi cu ajutorul a două avioane militare care au aterizat ieri în Wunstorf şi Berlin.
"Am fost foarte surprinsă că am prins un zbor. Am încercat să plec cu mama din Israel toată săptămâna trecută."
Zeci de argentinieni au fost şi ei extraşi din calea războiului.
Netanyahu, întâlnire cu famiile celor răpiţi de Hamas
În zona de conflict, însă, situaţia rămâne critică. Premierul Netanyahu s-a întâlnit cu mai mulţi părinţi care nu mai ştiu nimic de copiii lor pentru a-i asigura că face tot ce-i stă în putere pentru a-i aduce acasă. Încă de la începutul războiului, cel puţin 150 de oameni au fost luaţi ostatici. Pe front, Herzi Halevi, şeful Marelui Stat Major israelian, a vizitat soldaţii mobilizaţi la graniţa cu Fâşia Gaza. A ţinut să le transmită că ofensiva este aproape şi că trebuie să fie pregătiţi.
Herzi Halevi, şeful Marelui Stat Major: "Trebuie să atacăm fiecare punct, fiecare comandant, să le distrugem infrastructura. Într-un singur cuvânt, să câştigăm."
Atacurile continuă şi în Liban. După ce în timpul zilei au fost lansate rachete din ambele părţi, armata israeliană a continuat ostilităţile asupra infrastructurii militare a grupării Hezbollah. La rândul său, Iranul a anunţat că o eventuală ofensivă terestră ar putea duce la escaladarea conflictului şi, automat, la implicarea armatei sale. Cu toate acestea, Joe Biden a declarat că nu există nicio dovadă clară că Iranul a fost implicat în atacurile aupra Israelului. În urma ajutorului promis de SUA, premierul israelian l-a chemat pe Biden într-o vizită de solidaritate.
Criză umanitară în Gaza
Este o criză umanitară fără precedent, avertizează observatorii ONU. Din primele zile ale războiului, Guvernul Israelian a impus o blocadă totală în Fâșia Gaza. Curentul și apa au fost tăiate primele. Apoi a fost oprită aprovizionarea cu mâncare și medicamente.
"Raţia mea de apă era de 500 de mililitri pentru toată ziua. Un copil mi-a luat sticla din geantă şi a fugit. Nu e furt, că are şi el nevoie, dar acum eu am rămas fără apă până la finalul zilei. Este o catastrofă ce se întâmplă aici."
Spitalele sunt pline de copii răniţi, iar la morgă nu mai este loc pentru cadavre.
"El este Sham, avea 8 ani. Aici este Yusra, 7 ani. Aici este o întreaga familie. Uitaţi-vă ce tineri sunt."
Armata israeliană a ordonat evacuarea a 21 de spitale, asta în condiţiile în care alte patru centre de îngrijire din nord nu mai sunt funcţionale din cauza atacurilor repetate. Spitalele mai au însă mai puţin de 24 de ore în care generatoarele o să mai funcţioneze, spune ONU. Crucea Roşie cere ca, în aceste condiţii, aprovizionarea cu apă să fie reluată. Mai mult, autorităţile din fâşia Gaza anunţă că salvarea celor de sub dărâmături devine din ce în ce mai dificilă, aproximativ o mie de persoane rămânând blocate în ultimele 24 de ore.
Ahmed Jaber, jurnalist palestinian stabilit în România: "Nu au curent, nu au apă, nu au nimic de trăit. Ei sunt sub teroare, frică, nu ştiu ce să facă, ce îi aşteaptă."
Toate punctele de ieşire din Gaza sunt blocate, aşa că oamenii nu au pe unde să fugă, însă trecerea Rafah va fi deschisă în această dimineaţă la 9.
Demonstraţiile pro-Palestina continuă
"Eliberaţi Plastina!"
Mii de oameni s-au adunat pe străzile din Amsterdam, iar manifestaţii au fost şi în Madrid şi Texas. Polarizarea societăţii a dus şi la un gest extrem tragic. Un bărbat de 71 de ani din Illinios a înjunghiat o mamă şi pe fiul ei, cel din urmă murind la spital, deoarece erau de religie musulmană.
Pe cale diplomatică, însă, eforturile pentru pace continuă. Regele Iordaniei a ajuns în Marea Britanie, unde s-a întâlnit cu premierul Rishi Sunak. Se aşteaptă ca premierul să reitereze condamnarea atacurilor grupării Hamas astăzi în Camera Comunelor, dar şi să vorbească despre abordarea situaţiei pe mai departe.
Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a ajuns în Cairo unde a reiterat ajutorul SUA pentru Israel. Mahmoud Abbas, preşedintelui Autorităţii Palestiniene a spus la rândul său că acţiunile Hamas nu reprezintă palestinienii. Câteva ore mai târziu, denumirea Organizaţiei a fost ştearsă din declaraţia lui Abbas, nefiind încă clar motivul. O altă declaraţie făcută de un oficial israelian a venit însă ca un şoc. Gideon Sa'ar spune că Fâşia Gaza trebuie să fie mai mică la sfârşitul războiului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰