Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum arată ultimul plan de pace american, acceptat de Ucraina, dar refuzat de ruşi

Ucraina a acceptat cel mai recent plan de pace al Statelor Unite, anunţă presa americană. Informaţia a fost confirmată de Casa Albă, care anunţă progrese extraordinare. Propunerea în 19 puncte a fost pusă la punct de cele două delegaţii la negocierile din Geneva şi nu include renunţarea la teritorii sau la aderarea la NATO. Rusia a fost deja informată, dar Moscova vrea să discute doar pe baza documentului iniţial al liderului de la Casa Albă, care echivalează cu o capitulare a Kievului.

de Redactia Observator

la 25.11.2025 , 19:41

Potrivit postului de televiziune CBS News, nu mai rămân decât câteva detalii de stabilit. Aderarea Ucrainei la NATO va fi decisă de statele membre, nu de Rusia, iar armata Kievului va fi redusă doar cu 100.000 de soldaţi faţă de prezent.

Situaţia bazinului Donbas, cerut de Rusia pentru a pune capăt războiului, ar urma să fie decisă la o întâlnire la Casa Albă, între Volodimir Zelenski şi Donald Trump.

"Voi discuta problemele sensibile cu președintele Trump. Ucraina nu va fi niciodată un obstacol în calea păcii. Înțelegem, de asemenea, câte interese înconjoară Ucraina și, mai presus de toate, interesul Rusiei de a deraia această oportunitate pentru un acord și de a prelungi războiul.", a declarat VOLODIMIR ZELENSKI, preşedintele Ucrainei.

Articolul continuă după reclamă

Planul este susţinut şi de aliaţii europeni ai Ucrainei.

"Nu vrem o pace care să fie în esență o capitulare, adică una care să pună Ucraina într-o situație imposibilă, care să ofere Rusiei libertate deplină de a continua să avanseze, inclusiv către alți europeni, punând în pericol securitatea noastră, a tuturor.", a declarat Emmanuel Macronpreşedintele Franţei.

Principalii lideri occidentali au avertizat că nu vor accepta ca Statele Unite să decidă soarta bunurilor îngheţate ale Moscovei şi nici să reprimească Rusia în grupul celor mai dezvoltate opt economii ale lumii.

Moscova spune că, deocamdată, nu a primit o propunere oficială de la Washington.

"Dacă spiritul și litera discuţiei de la Anchorage sunt șterse din înțelegerile cheie pe care le-am formalizat, atunci, desigur, situația va fi fundamental diferită.", a declarat Serghei Lavrovministrul rus de Externe

"Singurul lucru de substanţă este proiectul american, proiectul Trump. Credem că poate fi o bază foarte bună pentru negocieri.", a declarat DMITRI PESKOV, purtător de cuvânt Kremlin.

Luni şi marţi, americanii şi ruşii au purtat discuţii secrete la Abu Dhabi. Delegaţia Statelor Unite a fost condusă de Dan Driscoll. Secretarul armatei terestre a Statelor Unite a fost coleg de facultate cu vicepreşedintele JD Vance şi este, mai nou, principalul negociator al administraţiei Trump pentru războiul din Ucraina. Asta după ce trimisul special Steve Witkoff a fost acuzat că este prea apropiat de Vladimir Putin.

În Europa, Coaliţia de Voinţă s-a reunit într-o şedinţă de urgenţă, la care a participat şi preşedintele Nicuşor Dan. Înainte de asta, Marea Britanie a repetat că este gata să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Ştiri externe » Cum arată ultimul plan de pace american, acceptat de Ucraina, dar refuzat de ruşi