''Dacă aş fi britanic, mi-ar fi ruşine.'' Reacţii dure, după ce Boris Johnson i-a comparat pe ucraineni cu britanicii care au votat pentru Brexit
Prim-ministrul britanic Boris Johnson şi-a atras critici, inclusiv din propria tabără conservatoare, după ce a comparat lupta ucrainenilor împotriva invaziei ruse cu britanicii care au votat pentru Brexit pentru ''a alege libertatea'', consemnează duminică AFP.
Într-un discurs ţinut sâmbătă la congresul Partidului Conservator, ce are loc la Blackpool, Johnson a afirmat că este ''instinctul poporului acestei ţări, ca şi al poporului ucrainean, de a alege libertatea''. El a dat ca ''exemplu recent celebrul'' referendum pentru Brexit din iunie 2016, conform AGERPRES.
''Atunci când britanicii au votat pentru Brexit, în număr atât de mare, nu cred că a fost pentru că erau ostili străinilor. A fost pentru că voiau să fie liberi să facă lucrurile diferit şi pentru ca ţara să se poată conduce singură'', a spus Boris Johnson.
Comparaţia lui Boris Johnson a stârnit un val de reacţii negative
Declaraţiile lui au trezit un val de reacţii, fostul preşedinte al Consiliului European, polonezul Donald Tusk, scriind pe Twitter că ele ''îi ofensează pe ucraineni, pe britanici şi bunul simţ''.
- Vladimir Putin a făcut o "greşeală catastrofală" atunci când a invadat Ucraina, spune Boris Johnson
- Premierul britanic Boris Johnson spune că nu există posibilitatea ca Ucraina să devină membru NATO prea curând
- Rusia şi Ucraina se luptă, iar Marea Britanie are de câştigat. Ce spune Boris Johnson despre refugiaţii ajunşi...
La rândul său, fostul negociator european Guy Verhofstadt a considerat ''nebunească'' această comparaţie făcută de Boris Johnson, el subliniind că ''ucrainenii vor mai multă libertate şi să se alăture UE!''.
Şi diplomaţia franceză a reacţionat: ''Dacă aş fi britanic, mi-ar fi ruşine. În calitate de diplomat francez, nu voi comenta pe Twitter'', a scris pe reţeaua socială Philippe Errera, director general pentru afaceri politice şi de securitate al Quai d'Orsay.
Într-un comentariu tot pe Twitter, deputatul britanic conservator Tobias Ellwood a afirmat că: ''Dacă vrem să-l învingem pe Putin, avem nevoie de un leadership şi de o unitate internaţionale''. ''A compara lupta poporului ucrainean contra tiraniei lui Putin cu poporul britanic care a votat pentru Brexit dăunează la nivelul leadership-ului politic pe care începem să-l arătăm'', a scris Ellwood, care este şi preşedinte al Comisiei pentru apărare a parlamentului.
Reacţionând la afirmaţiile premierului său, ministrul de finanţe Rishi Sunak a declarat duminică la SkyNews că nu consideră comparabile cele două situaţii. ''În mod evident, ele nu sunt direct analoage şi nu cred că prim-ministrul a spus că ele ar fi direct analoage'', a comentat Sunak.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰