Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Decizia fatidică luată de Christian Atsu cu doar câteva ore înainte de cutremurul din Turcia. De ce nu a plecat spre aeroport, deşi avea biletul luat

Fotbalistul ghanez Christian Atsu a fost găsit mort, sub ruinele propriei locuinţe din Hatay, la 12 zile de la cutremurul care a devastat două ţări. Trebuia să plece din Turcia cu doar câteva ore înainte de seism, avea chiar şi bilet de avion cumpărat, dar s-a răzgândit. Atsu a vrut să sărbătorească cu echipa bucuria golului înscris în meciul din ziua precedentă. 

de Redactia Observator

la 18.02.2023 , 19:38

Aşa a arătat ultimul meci din cariera fotbalistului ghanez, Christian Atsu. A marcat golul victoriei pentru echipa sa, chiar în ziua dinaintea cutremurelor. A doua zi, pe 6 februarie, trebuie să plece la Paris pentru a semna un nou contract cu o echipa franceză. Doar că a ales să sărbătorească alături de echipă şi a anulat plecarea. Cutremurul a distrus complet blocul de locuinţe de lux în care stătea. 

Iniţial, au existat informaţii conform cărora sportivul de 31 de ani ar fi fost găsit în viaţă, în primele ore de după cutremur. În scurt timp, salvatorii şi-au dat seama că e vorba de altcineva. Atsu se afla, de fapt, sub ruine. Trupul său va fi repatriat, pentru slujba de înmormântare. 

Ansamblul rezidenţial în care locuia era descris ca un "colţ de rai"

Vezi și

Fotbalul din Ghana a pierdut unul dintre cei mai buni oameni și ambasadori ai săi, care va fi greu de înlocuit. Îi vom simţi lipsa. Christian Atsu a jucat timp de opt ani pentru cluburi din Premier League, printre care Chelsea, Everton și Newcastle. A ajuns şi la Chelsea în 2013, timp 4 sezoane. Mijlocașul ofensiv a avut 65 de selecții la naționala Ghanei, alături de care a jucat la Cupele Africane în 2013 şi 2015, dar şi la Cupa Mondială din 2014. Foştii colegi ai lui Atsu, de la Chelsea, i-au adus astăzi un omagiu chiar pe terenul de fotbal, în timp ce fostul căpitan al echipei, John Terry l-a descris pe contul său de Twitter drept "unul dintre cei mai buni oameni din fotbal". 

Ansamblul rezidenţial în care locuia fotbalistul era descris de dezvoltatori ca un "colţ de rai". La cutremur, a devenit iadul pe pământ pentru aproape o mie de persoane. Blocurile de 12 etaje, cu apartamente cu preţuri de până la 150 de mii de euro, au fost complet spulberate. 

Dezvoltatorul ansamblului a încercat să fugă din ţară la doar câteva zile după cutremur, dar a fost prins. Ultimul bilanţ arată că cel puţin 46 de mii de persoane au pierit în urma cutremurelor devastatoare din Turcia şi Siria. Organizația Mondială a Sănătății cere comunităţii internaţionale peste 80 de milioane de dolari pentru a ajuta victimele rămase pe drumuri. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Decizia fatidică luată de Christian Atsu cu doar câteva ore înainte de cutremurul din Turcia. De ce nu a plecat spre aeroport, deşi avea biletul luat