Declaraţii ŞOCANTE din interiorul atentatului terorist de la Istanbul. “Teroriştii voiau să ne omoare pe toţi”, “Unei fete i se vedeau toate tendoanele”
În momentul producerii atacului terorist din Istanbul, în Aeroportul Ataturk s-a aflat şi agentul de jucători, Marco Kirdemir, care a facut dezvăluiri terifiante.
În momentul producerii atacului terorist din Istanbul, în Aeroportul Ataturk s-a aflat şi agentul de jucători, Marco Kirdemir, care a facut dezvăluiri terifiante.
“Întotdeauna te gândeşti că nu vei trăi aşa ceva, însă a fost ca un cutremur. Am auzit o explozie şi nu mă gândeam că bilanţul va fi atât de grav. Au început să tragă cu armele şi să arunce la punctul de control, unde treceau bagajele. Purtau veste şi aveau arme. Poliţia a început să tragă şi unul dintre atacatori s-a aruncat în aer în faţa agenţilor de pază. Domnul care îmi vânduse biletul s-a ascuns în spatele ghişeului, iar eu am alergat la toaletă în timp ce unul dintre teorişti exploda. Era ca într-un film. În apropierea mea era o fată căreia i se vedeau toate tendoanele. Avea piciorul secţionat”, a rememorat Kirdemir.
Potrivit impresarului, atacul a avut un final groaznic: “După un timp, am văzut că poliţiştii au ajuns la unul dintre terorişti în parcare. Acesta s-a aruncat în aer, iar altul s-a aruncat în aer după ce în el s-au tras câteva focuri de armă. Teroriştii voiau să ne omoare pe toţi. Au venit să ne omoare pe toţi şi să moară“.
Kirdemir a spus că, după evenimentele de marţi seara, mulţi jucători de top, legitimaţi la cluburile de fotbal din Turcia, intenţionează să părăsească această ţară.
“Nici ei şi nici familiile lor nu se simt în siguranţă şi mulţi au refuzat oferte bune. Fenerbahce a primit o ofertă de opt milioane şi jumătate de euro de la Valencia pentru Nani şi familia sa vrea să plece”, a afirmat agentul FIFA.
sursa: adevarul.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰