Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Descoperire epocală în Amazon: delfinul MUTANT, cu dinţi de om

O echipă de cercetători din Brazilia a anunţat de curând descoperirea unei noi specii de delfin, într-un râu din America de Sud. În mod ciudat, exemplarul, fotografiat de aproape, nu seamănă deloc cu prietenosul mamifer, ba chiar pare desprins din filmele horror.

de Redactia Observator

la 29.01.2014 , 17:33

E mult mai mic, are botul mai subţire şi mai lung, iar dinţii sunt mai puţini şi seamănă cu cei umani.

[Photo credit: AP/Nicole Dutra, Federal University of Amazonas]

Articolul continuă după reclamă

Este prima descoperire a unui delfin cu alt profil genetic care trăieşte în Araguaia River din pădurea amazoniană, iar oamenii de ştiinţă estimează prezenţa unui număr de aproximativ 1 000 de astfel de vieţuitoare, de-a lungul cursului de 2 627 kilometri.

[Photo credit: AP/Nicole Dutra, Federal University of Amazonas]

Noua specie a fost botezată de cercetători "Inia araguaiaensis". Studiul care îi atestă existenţa a fost publicat online de jurnalul ştiinţific Plos One.

Autorul lucrării , biologul Tomas Hrbek, de la Universitatea din Amazonas, a declarat că aceasta este cea de-a treia specie de delfin descoperită în regiune.

"Delfinii de râu sunt printre cele mai rare vertebrate din lume, iar descoperirea unei noi specii e extraordinară", a spus biologul pentru phys.org.

sursa: gawker.com/phys.org

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Descoperire epocală în Amazon: delfinul MUTANT, cu dinţi de om