Devastată de cutremur, Siria a cerut ajutor de la Israel, țară cu care se află oficial în stare de război
Israelul a primit o cerere de asistenţă din partea Administraţiei Bashar Al-Assad şi va trimite echipe de intervenţie şi ajutoare umanitare în Siria, după cutremurul de 7,8 grade produs luni dimineaţă pe teritoriul Turciei, transmite Mediafax.
Conform unor surse citate de postul israelian Channel 13, preşedintele Bashar Al-Assad a cerut asistenţă umanitară Israelului, prin intermediul Rusiei. "Am primit o solicitare de asistenţă din partea Siriei, în contextul cutremurului de acolo. Am dat ordin să fie oferită asistenţă", a declarat premierul israelian, Benjamin Netanyahu, citat de cotidianul The Times of Israel.
Siria şi Israelul sunt oficial în stare de război, astfel că nu au relaţii diplomatice. De asemenea, Israelul va trimite asistenţă umanitară Turciei. Conform agenţiei de presă SANA, 560 de persoane au murit în nord-vestul Siriei, la frontiera cu Turcia, după cutremurul de 7,8 grade produs luni dimineaţă.
Două cutremure puternice au devastat Turcia și Siria
Un al doilea cutremur cu magnitudinea 7,6 s-a produs luni în sud-estul Turciei la nici 12 ore după ce un seism cu magnitudinea de 7,7 a lovit regiunea. Peste 1.700 de oameni au murit în Turcia și Siria și alte câteva mii au fost răniţi. Mii de clădiri au fost puse la pământ şi sute de oameni au fost prinşi sub dărâmături. USGS estimează până la 10.000 de morți.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰