Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dezastru pe o autostradă din Germania. Cel puţin 20 de răniţi după ce un autocar s-a răsturnat

Cel puțin 20 de oameni au fost răniți, dintre care unul grav, după ce un autobuz s-a răsturnat pe autostrada A19 din landul Mecklenburg-Pomerania Occidentală din nord-estul Germaniei, a anunțat vineri un purtător de cuvânt al poliției germane, informează dpa.

de Redactia Observator

la 04.07.2025 , 12:21

Dezastru pe o autostradă din Germania. Cel puţin 20 de răniţi după ce un autocar s-a răsturnat - Profimedia Images

Pasagerul aflat în stare critică a stat prins timp de două ore înainte de a fi descarcerat. Severitatea rănilor sale urmează încă să fie stabilită, a declarat purtătorul de cuvânt. Autocarul companiei FlixBus virase inițial pe autostradă la dreapta, înainte de a se răsturna. Cauza accidentului rămâne neclară.

Autocarul, în care se aflau 53 de pasageri și doi șoferi, se deplasa de la Copenhaga la Viena. Accidentul a avut loc în jurul orei 2:40 lângă intersecția Robel ce duce spre Berlin.

Echipe pentru intervenție în situații de urgență, inclusiv de paramedici, pompieri și elicoptere de salvare, au fost desfășurate la locul accidentului. Ofițeri de la birouri apropiate ale poliției de autostrăzi au fost de asemenea implicați în operațiunile de salvare.

Articolul continuă după reclamă

Autostrada a fost închisă complet după accident și nu se știe deocamdată când anume va fi redeschisă circulației.

FlixBus este o companie germană ce oferă călătorii low-cost în Europa, majoritatea cu autobuzul, dar și unele cu trenul. În 2018, ea a început să ofere și curse cu autobuzul pe distanțe lungi în SUA. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Dezastru pe o autostradă din Germania. Cel puţin 20 de răniţi după ce un autocar s-a răsturnat