Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trump a refuzat să spună dacă doreşte ca Ucraina să câştige războiul împotriva Rusiei. Reacția Kamalei Harris

Alegeri SUA 2024. În timpul dezbaterii prezidenţiale de marţi, Donald Trump a refuzat să-şi exprime deschis susţinerea pentru o victorie a Kievului în războiul cu Rusia, expunându-se la noi atacuri cu privire la apropierea sa de Putin, notează The Guardian, potrivit News.ro.

de Redactia Observator

la 11.09.2024 , 10:48

Dezbatere Harris - Trump. Republicanul a refuzat să spună dacă doreşte ca Ucraina să câştige războiul. Reacţia oponentei sale
Dezbatere Harris - Trump. Republicanul a refuzat să spună dacă doreşte ca Ucraina să câştige războiul. Reacţia oponentei sale - Profimedia

Donald Trump a ocolit o întrebare directă la dezbaterea prezidenţială de marţi seară cu privire la faptul dacă doreşte ca Ucraina să câştige în războiul împotriva Rusiei, sporind îngrijorările că o a doua administraţie Trump ar putea suspenda sprijinul militar pentru Kiev.

Întrebat direct de David Muir de la ABC News dacă doreşte sau nu ca Ucraina să câştige războiul, el nu a răspuns la întrebare, ci a spus simplu: „Vreau ca războiul să înceteze”. El s-a concentrat asupra bilanţului uman al războiului, spunând că oamenii au fost ucişi „cu milioanele”, un număr care nu a fost confirmat de nicio ţară sau organizaţie internaţională. El a continuat spunând că, dacă va fi ales, va negocia un acord chiar înainte de a deveni preşedinte şi a sugerat că Statele Unite „se joacă cu al treilea război mondial”.

Donald Trump a ocolit întrebarea

Articolul continuă după reclamă

Kamala Harris a contracarat rapid remarcile sale, spunând că, dacă Trump ar fi fost preşedinte în timpul invaziei, atunci „Putin ar fi stat la Kiev cu ochii pe restul Europei” şi că, într-un astfel de scenariu, preşedintele rus ar fi trecut la invadarea Poloniei.

Pe acelaşi subiect

„De ce nu le spuneţi celor 800.000 de polonezi americani de aici, din Pennsylvania, cât de repede aţi renunţa de dragul favorului şi a ceea ce credeţi că este o prietenie cu ceea ce se ştie că este un dictator care v-ar mânca la prânz?” - l-a întrebat Harris pe Trump.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Declaraţiile lui Trump vor reînnoi îngrijorările Kievului cu privire la faptul că o nouă administraţie va tăia ajutorul militar şi economic acordat Ucrainai,într-un moment crucial al războiului, când Kievul are nevoie disperată de trupe, sprijin financiar şi echipament militar, mare parte din acesta fiind furnizat de Statele Unite şi aliaţii săi din NATO.

Consilierii lui Trump au sugerat deja că lucrează la un acord de pace pe care Ucraina ar fi obligată să îl accepte înainte ca Trump să preia puterea în ianuarie anul viitor, dacă va câştiga alegerile din noiembrie. El a confirmat acest lucru marţi seara, numind invazia Rusiei un „război care moare de nerăbdare să fie rezolvat. Îl voi rezolva chiar înainte de a deveni preşedinte”, s-a lăudat fostul preşedinte.

Kamala Harris: Planul de pace al lui Trump este pur şi simplu o decizie de a capitula în faţa Moscovei

Încă de la începutul invaziei, Trumps a fost sceptic în ceea ce priveşte furnizarea de arme Ucrainei, inspirând partidul său să blocheze finanţarea militară crucială pentru această ţară timp de câteva luni la începutul acestui an.

Sondajele au arătat că majoritatea alegătorilor din ambele partide sprijină Ucraina în război, dar lipsa de sprijin a lui Trump pentru Kiev i-a influenţat pe mulţi din partidul său să îşi retragă sprijinul pentru preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Harris a susţinut că planul de pace al lui Trump este pur şi simplu o decizie de a capitula în faţa Moscovei. „Cred că motivul pentru care Donald Trump spune că acest război s-ar termina în 24 de ore este pentru că el ar renunţa pur şi simplu”, a spus ea. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vi se par prea stricte regulile impuse pentru uniforma elevilor?
Observator » Ştiri externe » Trump a refuzat să spună dacă doreşte ca Ucraina să câştige războiul împotriva Rusiei. Reacția Kamalei Harris