Dezvăluiri scandaloase despre familia regală britanică. Regina, acuzată de discriminare rasială și xenofobă. Reacția Palatului Buckingham
Palatul Buckingham a refuzat să angajeze în posturi la birou sau în funcţii de rang înalt ”imigranţi de culoare sau străini” cel puţin până la sfârşitul anilor '60 şi a obţinut derogări de la legi împotriva discriminării, dezvăluie The Guardian.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Cotidianul The Guardian a descoperit, într-o anchetă cu privire la folosirea procedurii consimţământului regal - potrivit căreia monarhul britanic dă undă verde oricărei legi care îi efectează prerogativele sau interesele înainte să fie dezbătută de către deputaţi -, că Buckingham Palace a negociat clauze care o scuteau pe regina Elizabeta a II-a şi pe familia regală de la legea adoptată în 1968 împotriva discriminării, potrivit news.ro.
Într-o notă din arhivele naţionale, o funcţionară de la Ministerul de Interne povesteşte cum unul dintre consilierii de cel mai înalt rang al reginei, Lord Tryon, i-a spus că palatul nu foloseşte persoane care provin din minorităţi etnice în posturi la birou.
Lord Tryon declara că palatul avea să-şi dea acordul proiectului de lege împotriva discriminării pe bază de rasă, dacă avea să beneficieze de derogări similare celei a corpului diplomatic, care putea să respingă o candidatură, în cazul în care persoana respectivăavea reşedinţa în Regatul Unit de mai puţin de cinci ani.
Reacția Palatului Buckingham
- Meghan Markle se teme să nu-şi piardă titlul regal şi vrea ca Harry să ''atenueze atacurile'' la adresa familiei
- William şi Harry susţin că practicile lipsite de etică ale BBC au contribuit la ''paranoia și izolarea'' mamei...
- Imaginea reginei singură, în capelă, a îndurerat o lume întreagă. Mii de oameni au simţit nevoia să o...
Angajarea unor ”persoane de culoare în posturi obişnuite de slujitori” era în schimb autorizată, se arată în această notă. Inclusiv în prezent, regina Elizabeta şi casa regală sunt scutite în mod oficial de la această lege împotriva discriminării rasiale.
Însă atât suverana, cât şi casa regală se conformează ”din principiu şi în realitate”, a declarat joi AFP un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham. ”Acest lucru se reflectă în diversitatea, incluziunea şi deminitatea” practicilor familiei regale, dă asigurări palatul. ”Afirmaţii în baza unei relatări de mâna a doua a unei conversaţii care datează de acum peste 50 de ani nu trebuie să fie folosite pentru a se trage concluzii cu privire la felul în care se petrec lucrurile azi”, adaugă palatul.
Aceste dezvăluiri intervin la doar câteva luni după ce prinţul Harry - al şaselea în ordinea succesiunii la tron - şi soţia sa metisă Meghan Markle au acuzat familia regală de rasism, într-un interviu-şoc la televiziunea americană.
Intervievaţi de Oprah Winfrey, cei doi duci de Sussex au declarat că un membru al familiei regale, pe al cărui nume nu l-au dezvăluit, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de culoarea pe care urma să o aibă pielea fiului lor Archie. Prinţul William, fratele lui Harry, care ar putea devebi într-o zi rege, a apărat instituţia, argumentând că familia regală ”nu este deloc o familie rasistă”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰