Antena Meniu Search
x

Din tranșee, pe scena Eurovision. Cum s-a născut "imnul mamelor din Ucraina", piesa care a câștigat competiția muzicală

Ucraina a fost declarată câștigătoarea concursului Eurovision din acest an! Orchestra Kalush a obținut un succes răsunător, într-un gest clar de sprijin al publicului pentru poporul devastat de război.

de Redactia Observator

la 15.05.2022, 11:24

Vezi și

Douăzeci și cinci de artiști și trupe au făcut show aseară pe scena din Torino, în timp ce milioane de oameni au urmărit cu sufletul la gură spectacolul incendiar. Cântecul Ucrainei, numit "Ștefania", este considerat un simbol al rezistenței națiunii asediate și combină, într-un mod inedit, stilul popular tradițional cu hip-hop-ul contemporan. 

Trupa a primit permisiune specială din partea autorităților ucrainene de a părăsi țara pentru a reprezenta Ucraina și cultura ucraineană în competiție. Victoria a fost salutată şi de preşedintele Zelenski, care a promis că următoarea ediţia va fi găzduită în Ucraina. 

România a reușit să se claseze pe locul 18, din cei 25 de finaliști, în prima participare a noastră în competiție din ultimii cinci ani. 

Cum s-a născut imnul mamelor din Ucraina

Pe acelaşi subiect

Videoclipul melodiei care a câștigat Eurovisionul a fost filmat în mijlocul războiului, printre ruine, la doar câteva săptămâni după ce armata rusă s-a retras din orașul Irpin, scrie BBC.

"În permanență a planat o stare de stres. Indiferent de locul în care te afli în Uraina, se aud sirene anti-aeriene. Nu știi unde va lovi următorul proiectil. M-am gândit foarte mult cum aș putea să-mi ajut țara în vreme de război. Nu am fost niiodată în armată, nu am tras cu o armă. Așa că am decis să reprezentăm Ucraina la Eurovision. Este o mare responsabilitate”, a declarat Oleh Psiuk, liderul formației.

Tima, unul dintre vocaliștii formației, pasionat de muzica ucraineană tradițională a mărturisit că melodia "Stefania" a fost inspirată de bunicile sale. 

Mesajul lui Zelenski după ce Ucraina a câștigat Eurovision

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis felicitări pentru victoria Kalush Orchestra, la ediția din acest an a Eurovision și a spus că țara sa se va strădui pentru a găzdui „într-o zi” concursul european în Mariupol, când va fi liber, liniștit și restaurat.

„Curajul nostru impresionează lumea, muzica noastră cucerește Europa! Anul viitor Ucraina va găzdui Eurovision!”, a spus Volodimir Zelenski pe pagina sa de Facebook, după ce Ucraina a câștigat concursul Eurovision.

După ce Kalush Orchestra a câștigat concursul, Ucraina va găzdui concursul pentru a treia oară în istorie, „și cred, nu pentru ultima oară”.

„Ne vom asigura că într-o zi participanții și oaspeții Eurovision vor fi găzduiți în Mariupolul ucrainean. Liber, liniștit, restaurat! Mulțumim pentru victorie Kalush Orchestra și tuturor celor care ne-au votat!”, a mai spus președintele Ucrainei, care este sigur că țara sa va câștiga războiul cu Rusia.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Din tranșee, pe scena Eurovision. Cum s-a născut "imnul mamelor din Ucraina", piesa care a câștigat competiția muzicală