Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi deținuți români au salvat de la moarte o fată de 13 ani înțepată de o meduză, pe o insulă închisoare

Doi deținuți români au salvat de la moarte o fată de 13 ani înțepată de o meduză, pe o insulă închisoare. Cei doi lucrau în apropierea plajei, în regim deschis de detenție.

de Cosmin Stăniloiu

la 25.08.2020 , 07:56

Români din Italia Imagine cu caracter ilustrativ - Twitter
  • Cei doi români au 37 și 44 de ani.
  • Directorul închisorii unde sunt deținuți le-a mulțumit public.

Sâmbătă după-amiază, fata se scălda la o sută de metri de plaja din Cala Giovanna: „Am fost înțepată de o meduză și nu am putut înota de durere”, a declarat ulterior fata, care a riscat să se înece. A fost salvată de doi români, deținuți la penitenciarul Porto Azzuro, din Isola d’Elba, în provincia Livorno.

Cei doi deținuți în vârstă de 37 și 44 de ani nu au ezitat nicio clipă când au auzit țipetele fetei și au văzut-o zbătându-se în marea fostei insule-închisoare Pianosa, acum un paradis care poate fi vizitat de un număr limitat de turiști.

Cei doi bărbați de naționalitate română au alergat spre mare, au sărit în apă și în câteva minute au ajuns la tânăra turistă și au adus-o înapoi pe plajă în condiții de siguranță. S-a întâmplat sâmbătă după-amiază și a fost o experiență dramatică și emoționantă în același timp, scrie Corriere della Sera.

Articolul continuă după reclamă

Cei circa 40 de turiști care au ajuns de pe insula Elba cu o navă cu motor, au aplaudat salvatorii și le-au mulțumit. Așa cum au făcut și părinții fetiței foarte înspăimântate, care plângea și râdea, încă în stare de șoc.

Pe acelaşi subiect

Chiar și directorul închisorii din Porto Azzurro și-a exprimat, după cum relatează La Nazione, satisfacția și recunoștința pentru gestul celor doi salvamari improvizați. „Este o demonstrație clară – a explicat Francesco D’Anselmo – despre modul în care o închisoare reeducativă ca a noastră determină un comportament lăudabil din partea deținuților. Sunt mulțumit de intervenția lor, care ne dă speranță pentru reintegrarea lor viitoare în societate, le voi oferi o recunoaștere».

Fata stătea cu familia la hotelul Milena și scălda la o sută de metri de plaja Cala Giovanna.

Cei doi deținuți lucrează într-o cooperativă pe insulă și au permise să lucreze în afara închisorii Porto Azzurro.

Cosmin Stăniloiu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Doi deținuți români au salvat de la moarte o fată de 13 ani înțepată de o meduză, pe o insulă închisoare