Antena Meniu Search
x

Doi frați israelieni, eliberați de Hamas, au aflat că mama lor a fost ucisă: "Prima veste pe care au primit-o a fost că mama lor nu mai trăiește"

Război Israel - Hamas. Noam și Alma Or, doi fraţi israelini, eliberaţi sâmbătă de Hamas, au aflat după 50 de zile de captivitate că mama lor a fost ucisă, relatează CNN.  Şi tatăl fraţilor este dat dispărut.

de Redactia Observator

la 28.11.2023, 15:14

Doi frați israelieni eliberați din Hamas au aflat imediat că mama lor a fost ucisă
Doi frați israelieni eliberați din Hamas au aflat imediat că mama lor a fost ucisă - CNN

Singurul lucru la care s-au gândit fraţii Noam și Alma Or de-a lungul celor 50 de zile cât au fost ţinuţi ostatici de Hamas era că se vor întâlni cu mama lor, de care fuseseră separaţi pe 7 octombrie, în timpul atacului comis de gruparea palestiniană. Noam, în vârstă de 17 ani, și sora lui Alma, de 13 ani, au fost eliberați împreună sâmbătă. Dar "visul lor a fost spulberat de faptul că mama lor a fost ucisă", a spus unchiul fraților, Ahal Besorai.

"Sora mea, mama lor, a fost ucisă pe 7 octombrie. Copiii nu știau asta", a spus el la CNN. "Am crezut că sunt împreună când au fost răpiți, dar au fost despărțiți de la început." "Când au trecut pentru prima dată granița și s-au reunit cu bunica și cu fratele mai mare, prima veste pe care au primit-o a fost că mama lor nu mai trăiește. Și acesta a fost un moment teribil de emoțional și traumatizant pentru ei", a adăugat Besorai.

Şi tatăl fraţilor este dispărut

Tatăl fraților, Dror, este în continuare dat dispărut şi considerat luat ostatic în Gaza. Familia locuia în kibbutzul Be’eri, o comunitate de fermieri de aproximativ 1.100 de locuitori, situată aproape de granița cu Gaza. Pe 7 octombrie, militanții Hamas au ucis peste 120 de locuitori din Be’eri, inclusiv copii, și au răpit mai multe persoane de aici. Au incendiat casele oamenilor, au jefuit, au furat și au distrus tot ce au putut. În total, aproximativ 1.200 de oameni, majoritatea civili, au fost uciși de militanții Hamas în sudul Israelului în acea zi.

Pe acelaşi subiect

În mijlocul haosului creat atunci, Noam și Alma au fost separați de părinții lor și luați ostatici de Hamas. În timp ce erau în Gaza, au fost duși într-o casă și ținuți într-o cameră împreună cu o altă femeie din comunitatea lor, a spus Besorai. El nu a povestit în detaliu prin ce au trecut frații, pentru a nu-i împovăra şi mai tare pe cei care au rude şi prieteni încă ţinuţi ostatici. "A fost oribil", este singurul lucru pe care l-a spus. 

Unchiul lor susţine că fraţii nu și-au dat seama că urmau a fi eliberați. Pentru a ascunde eliberarea lor de al treilea ostatic, militanții i-au scos pe frați din cameră "cu truc că merg la toaletă, apoi i-au încătușat, i-au legat la ochi, i-au condus la mașina cu care au ajuns apoi la locul în care au fost predați Crucii Roșii". a povestit Besorai. "Au încercat să ascundă eliberarea lor de doamna care a rămas în urmă, singură, poate pentru a pune presiune psihică asupra ei."

Chiar și după tot ce au îndurat frații, Noam și-a exprimat compasiunea față de cei din Gaza, unde peste 14.800 de palestinieni au fost uciși în atacurile israeliene declanşate pe 7 octombrie, conform datelor Hamas.  La plecare, Noam i-a spus surorii sale Alma că îi pare foarte rău de civili din Gaza care rămân acolo în timp ce ei merg acasă, a spus Besorai. Frații sunt liberi şi sănătoşi, iar familia se va concentra pe recuperarea lor psihologică. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi avut nevoie recent de meseriaşi şi nu aţi găsit?

Observator » Stiri externe » Doi frați israelieni, eliberați de Hamas, au aflat că mama lor a fost ucisă: "Prima veste pe care au primit-o a fost că mama lor nu mai trăiește"