Observator » Ştiri externe » Doi Moș Crăciuni s-au luat la bătaie în mijlocul străzii și s-au lovit inclusiv cu cadourile (Video)

Doi Moș Crăciuni s-au luat la bătaie în mijlocul străzii și s-au lovit inclusiv cu cadourile (Video)

Moș Crăciunii se bat la Târgul de Crăciun din Odessa Doi Moș Crăciuni s-au luat la bătaie în mijlocul străzii, în orașul Odessa - Youtube/TCH
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 19.12.2018, 19:22 | Modificat la 19.12.2018, 19:32

Un incident neobișnuit a fost surprins pe video la Târgul de Crăciun din orașul Odessa, din Ucraina. Doi Moș Crăciun s-au luat la bătaie în stradă, sub privirile trecătorilor și și-au împărțit cu furie lovituri cu pumnii, dar și cu sacoșele cu cadouri.

Un incident neobișnuit a fost surprins pe video la Târgul de Crăciun din orașul Odessa, din Ucraina. Doi Moș Crăciun s-au luat la bătaie în stradă, sub privirile trecătorilor și și-au împărțit cu furie lovituri cu pumnii, dar și cu sacoșele cu cadouri.

Scena s-a consumat chiar în buricul Târgului de Crăciun de la Odessa. Potrivit martorilor, încăierarea dintre cei doi ”Moș Crăciuni” a început chiar sub bradul împodobit al târgului.

Bătăușii au ajuns apoi în stradă, unde au continuat să-și schimbe lovituri. S-au lovit cu pumnii, dar și cu sacoșe cu cadouri. O Crăciuniță a intervenit pentru a-i despărți, dar nu a avut succes.

Articolul continuă după reclamă

Unul dintre bătăuși a rămas, în cele din urmă, fără costumul de Moș Crăciun. În final, după intervenția mai multor trecători, spiritele s-au potolit.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Potrivit martorilor, concurența neloială pare să fie cauza scandalului. Life News spune că unul dintre Moș Crăciuni, supranumit Timur, a venit în zonă și a început să se fotografieze cu turiștii de la Târgul de Crăciun.

Când s-a pozat cu o tânără, celălalt Moș Crăciun, numit Mustafa, s-a înfuriat și i-a cerut să plece, pentru că ar fi intrat pe teritoriul său. Pentru că ”intrusul” nu l-a luat în seamă, cearta a degenerat în bătaie.