Doi soți români, amendați pentru că şi-au luat cu ei copilul, într-o călătorie în Germania. Autoritățile spun că trebuia să fie la şcoală
Doi români care au mers într-o călătorie în Germania vor fi amendați de autorități, pentru că și-au luat cu ei şi copilul minor, deşi acesta ar fi trebuit să se afle la cursuri, în România.
Întâmplarea a avut loc pe aeroportul Allgäu din oraşul german Memmingen. În momentul în care cei doi soți au aterizat alături de copilul lor, poliția i-a oprit pentru verificări şi pentru a afla care este scopul călătoriei. Ei au fost apoi întrebați care este motivul pentru care l-au luat cu ei pe cel mic, mai ales că în România nu este perioadă de vacanță pentru elevi, scrie Memminger Zeitung.
Cum arată legea pentru care românii vor fi amendați
Autoritățile germane au stabilit astfel că cei doi încalcă dreptul copilului la şcolarizarea obligatorie şi au luat legătura cu autoritatea şcolară responsabilă de la Bucureşti. La rândul ei, unitatea va sesiza Primăria, urmând ca aceasta din urmă să stabilească cuantumul amenzii pe care părinții copilului vor trebui să o achite.
O astfel de lege există şi în România, însă ea este aplicată extrem de rar. Părinţii ai căror copii absentează nemotivat de la şcoală pot fi amendați cu până la 5.000 lei. Iată un pasaj din legea care prevede acest lucru:
"(2) Parintele sau tutorele legal instituit este obligat sa ia masuri pentru asigurarea frecvenței scolare a elevului, pe perioada invatamantului obligatoriu. Nerespectarea acestei prevederi din culpa parintelui sau a tutorelui legal instituit reprezinta contraventie si se sanctioneaza cu amenda intre 500 si 5000 RON sau munca echivalenta in folosul comunitatii, prestata de parinte sau de tutorele legal instituit. (3) Amenzile sau munca in folosul comunitatii sunt aplicate de primarie, la sesizarea directorului unitatii de invatamant. Banii astfel obtinuti pot fi utilizati exclusiv in folosul invatamantului preuniversitar."'
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰