Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Două baze militare din Germania, inclusiv una NATO, închise. Suspiciuni de sabotaj

Suspiciuni de sabotaj la două baze militare din Germania, una Bundeswehr, alta NATO.  Iniţial baza militară aeriană Köln-Wahn, un hub al armatei germane pentru sprijinul militar acordat Ucrainei, a fost închisă în prima parte a zilei de miercuri din cauza unui presupus act de sabotaj. Ulterior suspiciuni de sabotaj au apărut şi la baza NATO din Geilenkirchen, relatează Bild. Este suspectată contaminarea apei potabile. 

de Redactia Observator

la 15.08.2024 , 08:44

"Cazarma Köln-Wahn au fost închisă după un incident petrecut marţi seară", a declarat locotenent-colonelul Ulrich Fonrobert, fără a da detalii despre incident. "Cazarma îşi va deschide din nou porţile în următoarele minute", a anunţat el.

Anterior, AFP şi Reuters au transmis că această bază militară, situată în apropiere de aeroportul din Koln, a fost blocată, iar miilor de soldaţi care lucrează acolo li s-a recomandat să nu bea apă de la robinet, în timp ce autorităţile declanşaseră o investigaţie cu privire la ceea ce presupuneau a fi un act de sabotaj. Între timp, tot aici a fost cercetată o spargere după ce a fost descoperită o gaură într-un gard, potrivit Bild. Au fost prelevate probe de apă pentru anchetă.

Suspiciuni de sabotaj la două baze militare germane

Vezi și

Baza Bundeswehr (forţele armate germane) "a fost blocată" cu interdicţie de intrare şi ieşire, "întrucât există suspiciunea unei tentative de intruziune", afirmase anterior un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării în cadrul unei conferinţe de presă, confirmând practic informaţiile publicate anterior de revista Der Spiegel.

Pe acelaşi subiect

Apa de la baza situată în apropiere de aeroportul din Koln, care găzduieşte 4.300 de soldaţi şi 1.200 de angajaţi civili, s-ar putea să fi fost contaminată după ce cineva a intrat cu forţa în incintă, declarase o sursă din domeniul securităţii pentru Reuters. Această presupusă intruziune "suscită, de asemenea, suspiciuni de sabotaj", adăugase purtătorul de cuvânt menţionat, fără a oferi alte detalii, în special cu privire la numărul de persoane implicate.

Recomandarea de a nu bea apă de la robinet a fost luată ca măsură de precauţie în timp ce forţele de ordine, poliţia militară şi agenţia de informaţii militare investighează suspiciuni de sabotaj împotriva forţelor germane, a declarat aceeaşi sursă. Potrivit Der Spiegel, poliţia aeroportuară a Bundeswehr-ului a primit mai multe rapoarte privind existenţa unor probleme gastrointestinale, dar nu a fost încă stabilită nicio legătură cu consumul de apă potabilă la baza respectivă. Baza din Koln-Wahn găzduieşte, între altele, flota de avioane militare folosite pentru deplasările cancelarului Olaf Scholz şi ale miniştrilor săi.

Ulterior şi baza militară NATO din Geilenkirchen a fost blocată tot pentru suspiciuni de apă potabilă contaminată, potrivit Bild care relatează că o persoană a fost arestată. Cazarma de aici care are propria stație de pompare a apei și, la fel ca și barăcile din Köln, a fost închisă. Pe aerodromul NATO din Geilenkirchen sunt staționate inclusiv avioane de recunoaștere.

NATO a avertizat anterior cu privire la o campanie de activităţi ostile organizate de Moscova, inclusiv acte de sabotaj şi atacuri cibernetice, dar nu există niciun indiciu cu privire la cine ar fi putut obţine acces ilegal la baza din Koln. În iunie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, declarase că Alianţa Nord-Atlantică a observat un tipar evoluând şi că atacurile recente au fost un rezultat al intensificării activităţii serviciilor secrete ruseşti. Mai multe ţări, precum Polonia, Germania, Marea Britanie şi Republica Cehă, au raportat incidente în ultimele luni pe fondul războiului dus de Rusia în Ucraina. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Două baze militare din Germania, inclusiv una NATO, închise. Suspiciuni de sabotaj