Observator » Ştiri externe » Două distrugătoare americane au venit în misiune în Marea Neagră

Două distrugătoare americane au venit în misiune în Marea Neagră

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 20.02.2018, 19:39 | Modificat la 20.02.2018, 21:53

Două distrugătoare americane au ajuns în Marea Neagră. USS Carney şi USS Ross au venit deja de câteva zile, iar prezenţa lor nu e pe placul ruşilor.

Două distrugătoare americane au ajuns în Marea Neagră. USS Carney şi USS Ross au venit deja de câteva zile, iar prezenţa lor nu e pe placul ruşilor.

Rusia acuză astfel SUA că nu face decât să tensioneze relaţiile bilaterale. Americanii au precizat că misiunea de patrulare a celor două distrugătoare e conformă cu Convenţia de la Montreaux, care limitează prezenţa navelor militare ale unei ţări neriverane Mării Negre la 21 de zile.

Oficialii marinei SUA au mai spus că misiunea distrugătoarelor e proactivă, nu reactivă.

Articolul continuă după reclamă

USS Carney este dotat cu sistemul anti-balistic Aegis şi poate fi înarmat cu 90 de rachete Tomahawk. Are un echipaj de 337 de oameni şi are două elicoptere tip SH-60 Seahawk. Distrugătorul poate fi dotat cu arme anti-submarin.