Antena Meniu Search
x

Două surori, care au fugit din Afganistan de teama războiului, au ajuns în Ucraina. "Cred că ne vom confrunta cu o nouă traumă"

Fazila și Shagufa au fugit din Afghanistan de teama războiului. Înainte de preluarea puterii de către talibani, cele două surori lucrau ca stewardese și au zburat alături de politicieni și staruri pop, iar acum trăiesc într-un apartament modest de la periferia Kievului, scrie CNN.

de Redactia Observator

la 18.02.2022, 11:50

Două surori, care au fugit din Afganistan de teama războiului, au ajuns în Ucraina. "Cred că ne vom confrunta cu o nouă traumă"
Două surori, care au fugit din Afganistan de teama războiului, au ajuns în Ucraina. "Cred că ne vom confrunta cu o nouă traumă"

Cele două surori au fugit de teama talibanilor, iar acum riscă să fie prinse într-un alt conflict în Ucraina. “Suntem în mjlocul pustietății. Tocmai am scăpat dintr-o situație traumatizantă și cred că acum ne vom confrunta cu o alta”.

Fazila, în vârstă de 26 de ani, și Shagufa, de 24 de ani, provin dintr-o familie numeroasă. Cele două sunt originare din centrul Afganistanului, din regiunea Bamyan. 

În ciuda greutăților vieții din Afganistan, tinerele își amintesc cu drag de zilele petrecute acolo. Au urmat cursuri universtare, apoi s-au angajat ca însoțitoare de zbor și s-au plimbat prin toată lumea. 

Când talibanii au revenit la putere, pe 15 august 2021, surorile au decis să fugă din țară. “Nu am avut nicio altă opțiune. A trebuit să prindem o cursă și să ne salvăm. Dacă am fi avut alte opțiuni, cu siguranță am și ales o altă viață decât cea de refugiate”.

Pe acelaşi subiect

O nouă viață în Ucraina

Fazila și Shagufa au fost printre cei 370 de afgani care au sosit în Ucraina în august 2021, potrivit Serviciului de Stat pentru Migrație al Ucrainei.

La sosirea în țara pe care nu o mai vizitaseră niciodată, au petrecut două săptămâni într-un azil pentru migranți, aflat la două ore distanță de Kiev. Ulterior, datorită unui prieten care lucrează pentru o companie aeriană ucraineană, surorile au reușit să se mute într-un apartament modest de la periferia Kievului. 

Bucuria lor a fost de scurtă durată. “Dacă aș fi știut ce provocări implică statutul de refugiat, nu aș fi ales niciodată această viață. Niciodată!”, a declarat Shagufa.

Cele două au cerut azil în Ucraina, iar acum așteaptă răspunsul autorităților. Pentru că nu și-au găsit niciun loc de muncă în domeniul lor, își plătesc chiria cu ajutor de la unchiul lor din Germania. 

Incertitudini pe fondul tensiunilor cu Rusia

Acum, cele două tinere trăiesc cu aceleași incertitudini ca și ceilalți locuitori din Kiev, în urma conflictului cu Rusia. „Cel mai greu este să ne liniștim familia din Kiev. Este dureros că au crezut că aici vom fi în siguranță”.

Președintele american Joe Biden a declarat, joi, că o invazie a Ucrainei este iminentă și că Moscova este implicată într-o operațiune sub steag fals pentru a justifica o ofensivă militară, transmite The Guardian. 

Pentru a-și împiedica mama, o văduvă, să-și facă griji, frații celor două tinere i-au interzis să urmărească știrile. „Ne prefacem că totul e bine. Fiind mamă, are propriile temeri în privința noastră”, a declarat Shagufa. 

Când au reușit să scape din Kabul, surorile au crezut că sunt printre puținii norocoși. Acum nu mai sunt atât de sigure. "Nu suntem gata să trecem din nou prin așa ceva".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Două surori, care au fugit din Afganistan de teama războiului, au ajuns în Ucraina. "Cred că ne vom confrunta cu o nouă traumă"