Antena Meniu Search
x

Video "Dragostea mamei, unde ești? E imposibil să dispari așa". Andreea, o tânără româncă din Italia, campioană la tir, este de negăsit de un an de zile

Despre Andreea Rabciuc, o tânără româncă din Italia, campioană la tir, nu se mai știe nimic de fix un an de zile. O poveste peste care, după ce a fost extrem de mediatizat în primele luni de la dispariție, s-a așternut, încet-încet, liniștea. Totuși, există o mamă, Georgeta, care încă își așteaptă fiica să se întoarcă acasă sau măcar să știe ce s-a întâmplat cu ea.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 13.03.2023, 11:26

Andreea lipsește de acasă de 365 de zile, nu și-a putut sărbători împlinirea celor 28 de ani alături de cei dragi, în decembrie.

Urmele ei s-au pierdut pe 12 martie 2022, zi în care a fost văzută pentru ultima oară îndepărtându-se pe Montecarottese, după o noapte tulbure în rulota din curtea unei ferme, alături de proprietarul Francesco, prietena ei Aurora și iubitul Simone Gresti, singurul suspect.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Este foarte neclar ce s-a întâmplat în acea noapte dintre vineri și sâmbătă.

Potrivit qdmnotizie.it, tânăra s-ar fi certat cu logodnicul italian, care a decis apoi, la ora 5.20, să meargă să cumpere bere cu Aurora în Jesi. 

Dispariția Andreei Rabciuc: un an de tăcere

La întoarcere, însă, Andreea, care între timp a rămas în rulotă cu Francesco, în videoconferință cu Aurora, era și mai agitată. Vrea să plece, telefonul ei este în mâinile iubitului Simone, care încearcă să o împiedice să plece, el ar vrea să-l sune pe partenerul mamei sale să vină să o ia. Dar Andreea pleacă până la urmă, pe jos, pe drumul Montecarottese, spre Moie, singură, fără bani și fără telefon, care îi va fi restituit mamei sale abia duminică.

Cert este că din acea dimineață de sâmbătă, 12 martie 2022, despre Andreea Rabciuc nu se mai știe nimic. Au început căutările, care s-au încheiat după șapte zile pe motiv de plecare voluntară. Primul punct de cotitură în dosar avea să vină la o lună de la dispriție, pe 13 aprilie, când toți cei care au participat la petrecerea din seara respectivă au fost chemați la secția de poliție din Jesi.

Iubitul Andreei, cercetat pentru răpire

Simone Gresti este cercetat acum pentru răpire, cabana se află sub sechestru, iar două jachete ale lui Simone, mașina acestuia și cea a mamei sale au fost confiscate.

Cercetările continuă, dar nici urmă de Andreea. Cu o seară înainte, ea îi spusese fostului ei iubit Daniele că vrea să scape de toată lumea, că vrea să-și schimbe viața. Cei doi stabiliseră o întâlnire, la care nu a ajuns pentru că voia să petreacă o ultimă seară cu Simone. Daniele, pe de altă parte, se afla cu prietenul său Omar într-un bar din Jesi, unde au stat până la ora 8 dimineața. 

La 4.20 dimineaţa, Andreea şi-a sunat tatăl, care lucrează în Spania, dar bărbatul dormea şi nu i-a răspuns. Cu două săptămâni înainte, însă, îi spusese că are probleme. Din păcate, toate ipotezele formulate și analizele efectuate nu au ajutat la lămurirea și elucidarea misterului dispariţiei Andreei. Un puzzle care devine din ce în ce mai greu de rezolvat, odată cu trecerea timpului.

Mama Andreei, la un an de la dispariție: "Iubire, unde ești?"

Între timp, mama Andreei a lansat un nou apel disperat. Georgeta Croceanu nu s-a resemnat și continuă să spere că fata ei, oriunde s-ar afla, se va întoarce acasă într-o zi.

"Dragostea mamei unde ești? Te caut de un an și nu știu ce să fac, e imposibil să dispari așa. Ne-am despărțit cu promisiunea că ne vom auzi și ne vom vedea a doua zi... și apoi? Din păcate, sunt sigură că cineva te-a rănit. Fac un apel la cei care știu și nu vorbesc: eliberează-ți conștiința, vorbește, ajută o mamă disperată să-și găsească fiica. Aș da tot ce am pentru a mai petrece o oră cu ea. Fie ca cei responsabili să sufere așa cum sufăr eu, să ajungă ei în iad. Iubirea mea, mama te iubește atât de mult … și încă sper că va veni o zi când te voi putea îmbrățișa din nou", este strigătul de ajutor al Georgetei Croceanu, mama Andreei Rabciuc.

Andreea Alice Rabciuc are 1,68 metri înălțime, ochi căprui, păr șaten. Când a dispărut, tânăra ar fi fost îmbrăcată cu o geacă albă, o bluză gri cu un desen Tom & Jerry și blugi cu același imprimeu. Avea încălțăminte de culoare albastră și purta un rucsac mic, verde fluorescent. Tânăra de 27 de ani are diverse tatuaje pe corp și pe degetele mâinii stângi. Cine a văzut-o sau are informații despre fată este rugat să anunțe Poliția.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » "Dragostea mamei, unde ești? E imposibil să dispari așa". Andreea, o tânără româncă din Italia, campioană la tir, este de negăsit de un an de zile