Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Elefant de circ, mort după ce camionul cu care era transportat s-a răsturnat pe o şosea din Spania

Un elefant şi-a pierdut viaţa iar alţi doi au fost răniţi după ce un camion care transporta cinci astfel de animale s-a răsturnat luni pe o şosea din Spania.

de Redactia Observator

la 03.04.2018 , 14:50

Un elefant şi-a pierdut viaţa iar alţi doi au fost răniţi după ce un camion care transporta cinci astfel de animale s-a răsturnat luni pe o şosea din Spania, relatează Daily Mail.

Cauzele exacte care au dus la producerea accidentului care a avut loc în sud-estul provinciei spaniole Albacete nu sunt deocamdată clare, au notat autorităţile pe Twitter. Directorul departamentului guvernamental pentru trafic, Gregorio Serrano, a precizat că, potrivit primelor informaţii, autovehiculul s-ar fi răsturnat în timp ce efectua o manevră de depăşire.

Articolul continuă după reclamă

În imaginile publicate pe internet pot fi văzuţi trei elefanţi care blochează circulaţia pe o şosea din Pozo Canada, în timp ce trupul unui alt pahiderm este ridicat dintr-un şanţ cu ajutorul unei macarale.

Garda Civilă a publicat pe Twitter o fotografie în care se observă un angajat în uniformă care stă în faţa a două dintre animalele libere. “Camarazii noştri din trafic de azi din Albacete având grijă de nişte elefanţi, victime ale unui accident în Pozo Canada (din păcate, unul dintre pahiderme a murit)”.

Animalele care au supravieţuit incidentului au fost direcţionate provizoriu în zona unui şantier din apropiere.

Şoferul camionului a fost rănit în urma accidentului, conform media locale.

Nu se cunoaşte cu exactitate unde erau transportaţi elefanţii.

Sursă: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a adus Moş Crăciun tot ce v-aţi dorit?
Observator » Ştiri externe » Elefant de circ, mort după ce camionul cu care era transportat s-a răsturnat pe o şosea din Spania