Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Elicopter Super Stallion al Armatei SUA, dat dispărut. Operaţiune de căutare a cinci puşcaşi marini în California

Cinci militari americani care se aflau la bordul unui elicopter care nu a mai mai ajuns la destinaţie, în California, sunt căutaţi, anunţă armata americană, relatează AFP, citată de news.ro.

de Redactia Observator

la 08.02.2024 , 09:11

Elicopter Super Stallion al Armatei SUA, dat dispărut. Operaţiune de căutare a cinci puşcaşi marini în California - Profimedia - imagine ilustrativă

Cei cinci puşcaşi marini au plecat marţi de la baza aeriană Creech, în Nevada, către baza Miramar, în sudul Californiei, la bordul unui elicopter, care a fost ”semnalat ca întârziat”, a anunţat miercuri într-un comunicat armata. Este vorba despre un elicopter de tip CH-53E Super Stallion.

Anul trecut au avut loc mai multe incidente în care au fost implicate elicoptere ale Armatei SUA

Corpul Puşcaşilor Marini ”coordonează operaţiunile de căutare şi salvare împreună cu echipa şerifului comitatului San Diego şi Civil Air Patrol”, precizează armata. Soarta elicopterului este necunoscută în continuare. O serie de accidente ale unor aeronave americane a avut loc anul trecut.

Articolul continuă după reclamă

O aeronavă de tip Osprey s-a prăbuşit în largul coastei Japoniei la sfârşitul lui noiembrie, un incident soldat cu opt morţi. Cinci militari americani au murit tot în noiembrie în urma prăbuşirii unui elicopter în marea Mediterană, în timpul unui antrenament. O aeronavă de tip Osprey s-a prăbuşit în august în Australia, un accident soldat cu moartea a trei puşcaşi marini.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Elicopter Super Stallion al Armatei SUA, dat dispărut. Operaţiune de căutare a cinci puşcaşi marini în California