Episcop forțat să își dea demisia, după ce un preot a organizat o orgie sexuală în dioceza sa. Un bărbat și-a pierdut cunoștința de la o supradoză de Viagra
Vaticanul este din nou implicat într-un scandal uriaș. Un episcop polonez al diocezei Sosnowiec, aflată în sudul Poloniei, a fost nevoit să își dea demisia, după ce un preot din parohia sa a fost implicat într-o orgie sexuală, relatează AFP.
Vaticanul s-a limitat să spună într-un comunicat doar că „Sfântul Părinte a acceptat demisia de la guvernanţa pastorală a diocezei Sosnowiec, Polonia, prezentată de Excelenţa Sa Monseniorul Grzegorz Kaszak”, fără să prezinte vreo explicaţie a acestei decizii.
Orgie sexuală în parohie
Luna trecută, însă, presa poloneză scria despre scandalul din dioceza Sosnowiec, unde un preot a organizat o orgie sexuală. Un bărbat care se prostitua și-a pierdut cunoștința din cauza unei supradoze de Viagra și preoții au fost nevoiți să cheme ajutoare. „Preotul Tomasz Z. şi două persoane laice au comis o foarte gravă încălcare a normelor morale, pe care Biserica nu o tolerează şi o condamnă ferm. Incidentul a devenit o cauză a unui mare scandal în rândul credincioşilor şi unei indignări publice justificate”, se arată pe site-ul diocezei. Episcopul Kaszak le-a cerut credincioşilor marţi, la prezentarea demisiei, să-i „ierte slăbiciunile omeneşti”.
Presa din Polonia - o ţară de tradiţie catolică - evocă două scandaluri anterioare în aceeaşi dioceză. În primul scandal, directorul unui seminar local ar fi fost prins în flagrant în timp ce întreținea o relaţie sexuală într-un club gay. În al doilea scandal, un preot în vârstă de 46 de ani a ucis un diacon cu 20 de ani mai tânăr decât el şi s-a aruncat sub un tren.
Grzegorz Kaszak, ajuns episcop în 1989, conducea dioceza Sosnowiec din 2009.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰