Antena Meniu Search
x

Video Erupția vulcanului din Tonga a făcut victime la mii de kilometri depărtare. Două femei din Peru au murit înecate

Erupţia vulcanului submarin din arhipelagul Tonga a făcut victime la mii de kilometri depărtare, pe litoralul Americii de Sud.

de Redactia Observator

la 17.01.2022, 08:20

Vezi și

Două femei din Peru s-au înecat după ce au fost luate de valurile uriaşe generate de erupţie. Deocamdată, din Tonga nu s-au raportat pierderi de vieţi omeneşti dar cel puţin o persoană este dispărută iar numărul victimelor ar putea fi mai mare. 

Erupţia de sâmbătă a fost cea mai puternică produsă în ultimii 30 de ani în bazinul Pacificului, potrivit specialiştilor. Valurile s-au propagat în întregul ocean. Plaje şi zone de litoral au fost inundate pe insulele din Pacific dar şi în Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Canada, Statele Unite şi ţări din America de Sud. Două femei s-au înecat în Peru iar în porturile din Japonia sau Noua Zeelandă, numeroase mici ambarcaţiuni s-au scufundat.

Martor: Au scos capul din cabina vasului şi au văzut cum un catamaran roşu era aruncat peste iahtul meu. Pur şi simplu mi-a distrus totul de pe punte când a zburat pe deasupra.

Ajutor din Noua Zeelandă și Australia

Pe acelaşi subiect

Cel mai grav afectate sunt, bineînţeles, chiar insulele Tonga. Dar situaţia de aici este greu de evaluat deoarece cablul submarin care lega insulele de restul lumii a fost avariat iar comunicaţiile abia încep, cu greu, să fie restabilite. Deocamdată se ştie doar că o britanică este dată dispărută. Când insula a fost lovită de tsunami, femeia ieşise împreună cu soţul ei ca să-şi pună câinii la adăpost. Bărbatul a reuşit să se ţină de un copac dar soţia sa a fost luată de ape. Australia şi Noua Zeelandă au trimis avioane deasupra insulelor pentru a evalua situaţia.

Jacinda Ardern, premierul Noii-Zeelande: Nu avem, practic, nicio informaţie despre impactul pe care l-a avut vulcanul asupra zonelor şi insulelor de înălţime redusă.

Unda de şoc a erupţiei a făcut ocolul Pământului şi a ajuns până în spaţiul ţării noastre, potrivit meteorologilor. Toate staţiile meteo din România au înregistrat creşteri ale presiunii atmosferice. Modificările au putut genera, la nivelul oamenilor, uşoare dureri de cap, oboseală, tulburări de somn sau chiar lipsă de aer. Dar efectele nu sunt de durată iar acum ar trebui să fi trecut.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri externe » Erupția vulcanului din Tonga a făcut victime la mii de kilometri depărtare. Două femei din Peru au murit înecate