Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Este un sentiment profund, e o lumină". Oamenii s-au așezat la o coadă lungă de sute de metri pentru a putea asculta discursul Papei, în Ungaria

Vizită istorică în Ungaria! Papa Francisc a sosit ieri dimineaţă la Budapesta, pentru o vizită de trei zile. Totul, în contextul conflictului armat din Ucraina şi în semn de solidaritate cu poporul ucrainean greu încercat de război. Un fenomen care a emoţionat oamenii s-a manifestat ieri pe cer. Soarele a fost înconjurat de o aură şi mulţi dintre cei care au venit să-l vadă pe suveranul pontif au considerat asta drept un semn divin.

de Redactia Observator

la 29.04.2023 , 11:54

Alex Prunean, reporter Observator: Este ora 10 și fără nici cea mai mică intârziere, avionul în care se află Papa Francisc a aterizat pe aeroportu llist Ferencz. Ca în toate călătoriile sale, și de aceasta dată, Papa a venit cu o aeronavă normală, fară nicio dotare specială, care aparține companiei aeriene de stat din Italia.

Suveranul Pontif de 86 de ani a coborât din avion cu un lift special pentru a nu folosi scările. A fost aşteptat cu garda de onoare şi covor roşu, iar doi copii i-au oferit pâine şi sare.

De la aeroport, Papa Francisc a mers direct la Palatul Sandor, unde a discutat mai bine de o oră cu preşedintele Ungariei, Katalin Novak şi cu premierul Viktor Orban. Suveranul pontif nu a ratat ocazia de a critica politicile populiste promovate de guvernul Orban.

Vezi și

Mulţi dintre cei care au venit să-l asculte pe Papă sunt români.

Pe acelaşi subiect

Papa Francis: Naţionalismul este în creştere, iar limbajul şi judecăţile folosite în confruntările cu ceilalţi sunt din ce în ce mai aspre. Politica serveşte mai mult agitării spiritelor, decât rezolvării problemelor.

Ultima vizită a papei în Budapesta a fost în urmă cu doi ani, însă atunci a stat doar câteva ore. llona este jurnalistă de 15 ani şi trăieşte pentru a patra oară emoţia întâlnirii cu liderul bisericii catolice.

Takacs Ilona, jurnalistă: Este un sentiment şi un gând interior foarte profund…e o lumină.  A fost o bucurie să văd cum Papa Francisc a călcat pe pământ unguresc…

Un moment emoţionant al vizitei a fost apariţia unui halou în jurul soarelui. Oamenii au interpretat fenomenul drept un semn divin şi au filmat şi fotografiat momentul. Mulţi dintre cei care au venit să-l asculte pe papă sunt români.

Alex Prunean, reporter Observator: Cu mai bine de 3 ore înainte, oamenii s-au așezat la o coadă lungă de sute de metri pentru a putea intra în basilica Sf Ștefan, unde suveranul are primul discurs public al acestei vizite.

Mulţimea l-a primit cu aplauze pe Suveranul Pontif. Doi copii l-au întâmpinat la intrare cu un buchet de flori. Apoi, Papa a binecuvântat preoţii Catedralei, pentru care a avut şi un mesaj.

Papa Francis: O privire miloasă şi o inimă plină de pasiune care mereu iartă, care îi ajută pe alţii să o ia de la capăt, care acceptă şi nu judecă, încurajează şi nu critică, ajută şi nu bârfeşte. Acesta este antrenamentul profeţiei noastre. Să aducem consolare în situaţiile de durere şi sărăcie din lumea noastră, să fim aproape de creştinii persecutaţi, de migranţii care caută ospitalitate, de oamenii din alte grupuri etnice, dar şi de cei care se află în nevoie.

Pentru Andrei, aflat întâmplător în vacanţă cu familia la Budapesta, vizita suveranului Pontif este tot un semn călăuzitor în viaţă.

Andrei, turist: Îmi doresc foarte mult să îl întâlnesc, tocmai pentru că emană această căldură, această pasiune când vorbeşte.

Vizita de trei zile a papei Francisc în Ungaria, a 41 deplasare internaţională de când a fost ales, se va încheia cu o slujbă oficiată în aer liber.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » "Este un sentiment profund, e o lumină". Oamenii s-au așezat la o coadă lungă de sute de metri pentru a putea asculta discursul Papei, în Ungaria